Presa, ținută departe de Comisia SRI la vizita lui George Maior. Jurnaliștii nu au avut voie nici la conferința USR

Publicat: 02 02. 2018, 12:42
Actualizat: 28 03. 2019, 15:01

„Ne-am dorit să susținem în cadrul Grupului USR o conferință de presă despre inițiativele USR în noua sesiune parlamentară. Asistăm , din păcate, la un nou abuz al puterii care conduce serviciile administrative ale celor două Camere. Presa nu a fost lăsată să intre până la grupul parlamentar invocând faptul că nu există activitate parlamentară în acest moment la Cameră sau Senat. Nu este adevărat, deoarece este în desfășurare o ședință a comisiei pentru Controlul SRI și faptul că noi avem activitate la grupul parlamentar înseamnă că există activitate”, a declarat Florina Presadă, parlamentar USR.

Aceasta a invocat și faptul că în repetate rânduri PSD și ALDE au susținut conferințe de presă în weekend, în incinta Palatului Parlamentului, iar presa a avut acces.

Jurnaliștii nu au putut intra, așadar, în Parlament la ora la care la Comisia de Control al SRI se afla George Maior, fostul director al Serviciului.

Președintele Comisiei de control, Claudiu Manda, a anunțat încă de joi că Maior va veni pentru o discuție legată de procedura de invitare oficială a acestuia în fața parlamentarilor.

„Întâlnirea cu Maior a fost programată pentru mâine, motiv pentru care o să mă văd mâine cu domnul Maior la mine la birou, la Comisia pentru controlul activității SRI. Nu mai știu exact ora, în prima parte a zilei. Nu e o întâlnire în care să vrem să spune, foarte multe lucruri în spațiul public. O să fac o informare în presă despre ce am discutat acolo, am spus și atunci, spun și acum. Dorim să discutăm chestiunea aceasta procedurală, partea de invitație, partea formală, totuși nu este o situație în care să fie în țară de fiecare dată și să poată să vină oricând i-ar permite programul. O să stabilim o zi, o să stabilim o oră. Sunt lucruri de discutat, sunt destul de multe lucruri la care s-a făcut referire în cadrul comisiei despre activitatea din perioada în care domnul Maior era directorul SRI, multe dintre ele au fost spuse deja în spațiul public ca niște informații sau prezentări ale spuselor de la Comisie, nu avem lucruri noi sau în plus, dar sunt lucruri pe care vrem să le lămurim noi, Comisia, li sunt sigur că și domnul Maior dorește să le lămurească”, a declarat Manda.

Numele lui George Maior a fost invocat în mod repetat de către cei audiați în Comisia de Control a SRI cu privire la faptul că acesta avea cunoștință de implicarea în toate structurile ale serviciului.