Președintele CJ Vâlcea neagă că a fost informat de SRI în scandalul Hexi Pharma

Publicat: 19 05. 2016, 15:27
Actualizat: 26 03. 2019, 02:04

Gheorghe Păsat a preluat, interimar, mandatul de președinte al Consiliului Județean Vâlcea anul trecut.

„Informările sunt secrete, deci nu pot ști dacă cel dinaintea mea a primit. Eu nu am primit legat de Hexi Pharma acea informare pe care toată lumea, în ultimele zile, o aduce în atenția publicului. Eu am preluat atribuțiile de președinte al CJ din 2015 și neavând cunoștință de această situație, nici n-am avut cum să iau măsuri”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Păsat.

SRI a transmis, între 2011-2016, președinților României, prim-miniștrilor, președinților Parlamentului, miniștrilor Sănătății, 115 documente vizând infecțiile intraspitalicești și doar 4 informări privind Hexi Pharma, către autorități locale din Cluj și Vâlcea și MS, potrivit Comisiei SRI.

Informațiile privind documentele SRI au fost făcute publice de comisia parlamentară de control asupra activității SRI, care a transmis miercuri concluziile controlului declanșat de acest for parlamentar în legătură cu acțiunile SRI referitor la problematica infecțiilor nosocomiale – așa-numitul scandal „Hexi Pharma”.

„În ceea ce privește, în mod specific, SC HEXI PHARMA CO. SRL: în planul acțiunilor preventive realizate de SRI, în perioada verificată, 2011 – 2016, au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (președinților Consiliilor județene Cluj și Vâlcea, respectiv prefectului județului Cluj) și centrali (Ministrului Sănătății), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanților utilizați în unități spitalicești, inclusiv a celor furnizați de SC HEXI PHARMA CO SRL București. Ulterior mediatizării acestui subiect, SRI a mai transmis două informări beneficiarilor la nivel central”, precizează Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI, într-un comunicat remis MEDIAFAX.