Președintele WTA, prima reacție despre suspendarea Simonei Halep. Steve Simon: ”Cred în integritatea ei!”

Publicat: 02 11. 2022, 22:54
Actualizat: 02 11. 2022, 22:56
Steve Simon, seful WTA, mesaj de susținere pentru Simona Halep/ Sursa FOTO: Shutterstock

Simona Halep este susținută de mulți oameni din lumea tenisului și nu numai după ce a fost suspendată provizoriu pentru dopaj. Recent, acestui grup s-a alăturat și președintele Asociației Tenisului Feminin (WTA), Steve Simon. 

Americanul Steve Simon crede în nevinovăția Simonei Halep și face o declarație prin care își arată susținerea față de sportiva din România.

Președintele WTA spune, de asemenea, că are încredere în programul anti-doping din tenis, și că adevărul va ieși la iveală în cazul lui Halep, scrie Prosport.ro.

Șeful WTA a discutat cu Halep și este ferm convins că sportiva nu a luat vreo substanță interzisă cu bună știință.

„Cred că ea nu a făcut ceva intenționat aici! Acestea fiind spuse, cred cu tărie în programul nostru anti-doping și cred că este unul bun, iar jucătoarele noastre îl susțin la rândul lor. Și dacă o întrebați pe Simona, îl susține și ea. Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce trecem prin proces, adevărul va ieși la iveală și ne vom ocupa de el în consecință. Dar am multă simpatie pentru Simona și nu i-aș pune niciodată la îndoială integritatea”, a declarat Steve Simon, pentru Associated Press.

Simona Halep luptă pentru a-și demonstra nevinovăția

După ce Simona Halep a primit o informare că a picat testul anti-doping efectuat la US Open, de la Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), românca a declarat că se va lupta pentru a-și demonstra nevinovăția: „Începe cel mai greu meci al vieții mele: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am testat pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. E cel mai mare șoc din viața mea. De-a lungul carierei mele, ideea de a trișa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte, întrucât e complet opusă valorilor cu care am fost educată.

Să înfrunt o situație atât de nedreaptă, mă simt confuză și trădată. Voi lupta până la final pentru a demonstra că nu am ingerat substanța în cunoștință de cauză și am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală. Nu e vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare și despre povestea de dragoste pe care am construit-o cu tenisul în ultimii 25 de ani,” a scris Simona Halep pe Instagram.