PRIMA CASĂ 2018. Anunțul făcut de cea mai mare bancă din România. Suma maximă pe care o puteți obține

Publicat: 07 03. 2018, 13:11
Actualizat: 25 03. 2019, 16:59

BCR va acorda credite de peste 1 miliard de lei prin noul plafon alocat în cadrul programului Prima Casă, cu o dobândă de 2% + ROBOR pe o durată de trei luni și avans minim de 5%.

BCR a primit un plafon de 511 milioane de lei în cadrul noii ediții a programului.

Suma maximă care poate fi acordată este de 66.500 de euro, pe o perioadă de maxim 30 de ani.

Dacă persoana care a primit aprobarea financiară nu a găsit încă locuința pe care dorește să o achiziționeze, odată ce creditul a fost aprobat, aceasta are 90 de zile la dispoziție de la semnarea ofertei de credit pentru a găsi o casă.

Din noul plafon acordat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru 15 bănci finanțatoare, 511 milioane de lei au revenit BCR.

Fondurile alocate BCR reprezintă 26,5% din totalul celor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice pentru acest program. Ca atare, BCR va acorda credite în valoare de aproximativ un miliard de lei, iar sumele pot fi folosite pentru achiziția sau construcția de locuințe prin programul Prima Casă.

BCR a acordat până acum peste 58.000 de credite prin acest program.

 Exemplu de calcul

Credit: 160.000 RON

    Perioadă: 30 ani
    Dobândă: 2%+ROBOR3M (respectiv 4,09%)
    Comision evaluare imobil: 370 lei, inclusiv TVA
    Comision de gestiune FNGCIMM  – 0,45% anual, calculat la valoarea garanției
    Rata lunara: 772 lei (nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM
    Valoare totală plătibilă: 284.652,81 lei
    Dobândă anuală efectivă (DAE): 4,41%