Prima misiune a unui elicopter SMURD după tragedia din Republica Moldova

Publicat: 05 06. 2016, 15:19
Actualizat: 05 06. 2016, 17:14

Duminică, un elicopter de tip MI-17, cu medici SMURD la bord, a decolat din Capitală de la Inspectoratul General al Aviației Române (IGAV) și se îndreaptă, la ora transmiterii acestei știri, către Miercurea Ciuc pentru a prelua doi bărbați cu arsuri grave, aceasta fiind prima misiune aeromedicală după prăbușirea elicopterului de tip EC-135, anunță oficiali din cadrul IGAV. Sursele citate precizează că s-a apelat la un aparat de zbor de tip MI-17, aparatele de tip EC-135, ca cel prăbușit, fiind în continuare menținute la sol.

Cei doi bărbați, de 52 și respectiv 24 de ani, sunt tată și fiu, cu arsuri grave pe suprafața corpului, au declarat oficiali din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență(IGSU). Vor fi preluați de la Spitalul din Mircurea Ciuc și aduși la Spitalul de Arși din Capitală pentu tratament de specialitate.

Sursele citate precizează că aceștia au fost victimele unui explozii ce s-a produs duminică, în jurul orei 11.00, în curtea casei lor din comunca Siculeni, județul Harghita. Aceștia au manevrat greșit o instalație de tip GPL și au arsuri pe 60% și respectiv 20% din suprafața corpului.