Prima reacție a companiei producătoare de dulciuri Alka, după ce a fost investigată de DIICOT

Publicat: 13 09. 2017, 23:19
Actualizat: 14 09. 2017, 07:19

„De peste 20 de ani, de când este prezentă pe piața din România, Alka a respectat întotdeauna legislația în vigoare. Suntem o companie serioasă și responsabilă, iar activitatea noastră susține în mod direct peste 600 locuri de muncă. Pentru noi, reputația nepătată este cel mai de preț lucru, iar acest aspect reiese din întreg comportamentul nostru de afaceri. Precizăm că domnul Ady Hirsch, CEO Alka, nu se află printre persoanele asupra cărora s-au găsit sume de bani sau documente asociate acestei investigații. Atât domnul Ady Hirsch, cât și compania Alka sunt la dispoziția autorităților cu toate datele necesare pentru a putea conduce o investigație corectă, bazată pe informații total transparente. Suntem primii care sunt interesați să se facă lumină în această situație”, se arată într-un comunicat de presă al companiei Alka, remis miercuri seară MEDIAFAX.

DIICOT Ploiești a făcut, miercuri, 23 de percheziții într-un dosar în care este vizată o societate producătoare de dulciuri, infracțiunile vizate fiind de evaziune fiscală și spălare de bani. Percheziții au fost și la domiciliul patronului firmei, omul de afaceri Ady Hirsch, potrivit unor surse judiciare. Vizate de anchetă sunt două grupări suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de 50.000.000 de lei prin evaziune fiscală și spălare de bani. Perchezițiile au avut loc în București, Ilfov, Ialomița, Suceava, Vrancea, Constanța și Harghita.

Printre societățile vizate este firma Alka, fiind desfășurate percheziții la domiciliul patronului, Ady Hirsch, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.