Prima zăpadă din acest sezon. Cât este stratul de zăpadă la Vârfu Omu, în Masivul Bucegi

Publicat: 14 09. 2013, 15:48
Actualizat: 19 02. 2015, 17:12

Prima zăpadă din acest sezon a căzut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Vârful Omu, în Masivul Bucegi, salvamontiștii recomandându-le turiștilor care urcă pe munte să se echipeze corespunzător în condițiile în care temperaturile din vârful muntelui sunt mult mai mici decât cele din stațiuni.

Primii fulgi de zăpadă din acest sezon au căzut la peste 2.000 de metri altitudine, la Vârful Omu, în Masivul Bucegi, însă stratul de zăpadă nu este consistent, măsurând câțiva centimetri, au declarat cabanierii de la Vârful Omu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestora, sâmbătă, la orele prânzului, pe munte vremea este însorită, însă temperaturile sunt scăzute.

Conform salvamontiștilor, la altitudini mai mici de 2.000 de metri a plouat și este ceață.

Temperaturile înregistratepe munte, sâmbătă, la orele prânzului, sunt puțin peste zero grade Celsius, însă temperatura resimțită de corpul uman este mai mică, din cauza vântului.

În aceste condiții, salvatorii montani le recomandă turiștilor care vor să urce pe munte să se echipeze corespunzător, având în vedere faptul că temperaturile înregistrate la altitudini mari pe munte sunt considerabil mai mici decât cele din stațiuni.