Primăria Capitalei vrea ca reparațiile la avarii să se facă doar cu acordul ei

Publicat: 21 03. 2013, 20:52
Actualizat: 23 10. 2014, 16:37

Lucrările de întreținere și remediere a avariilor la rețelele de infrastructură din București vor trebui rezolvate în maximum 48 de ore, arată un proiect pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei.

Documentul prevede că lucrările de reparație vor începe numai după ce firmele care le vor efectua vor obține acordul direcției de specializate din primărie.

Totodată, pentru fiecare intervenție este necesar un număr de înregistrare de la Primăria Capitalei, iar fără acest număr de înregistrare orice intervenție în spațiul public va fi considerată ilegală. Totuși, în cazuri excepționale, dacă avariile crează un pericol deosebit, lucrările pot începe imediat cu anunțarea telefonică a direcției de specialitate.

Cei care nu respectă prevederile proiectului vor fi amendați cu sume cuprinse între 2.500 și 5.000 de lei.

„Proiectul pune puțină ordine în lucrările  care se fac. Să nu mai repare fiecare unde vrea și să lase așa”, a declarat Gheoghe Pătrașcu, arhitectul șef. El a spus că amenzile sunt modeste, dar sunt reglementate de lege. „Sunt niște reglementări în aplicarea amenzilor și se pot da ce amenzi vrei”, a spus arhitectul.