Primăria din România unde lucrează nu mai puțin de 22 de familii. Edil: „Angajările s-au făcut corect”

Publicat: 02 11. 2022, 20:49
Actualizat: 02 11. 2022, 21:50
Sursa FOTO: Facebook/Primaria Suceava

Nu mai puțin de 22 de familii lucrează în prezent la Primăria Suceava. Cifra nu include însă și alte grade de rudenie, cum ar fi nași sau fini, care nu sunt considerați membri ai familiei din punct de vedere legal.

Acest lucru este recunoscut chiar de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a declarat pentru presa locală că în instituția pe care o conduce sunt angajate 22 de familii. El a mai ținut să precizeze că angajările s-au făcut corect și că legea nu interzice acest lucru.

În trei cazuri este vorba despre câte trei membri din aceeași familie, iar în celelalte, despre câte doi membri. Cele 22 de familii ar reprezenta 4% din cei 711 angajați ai primăriei, mai spune primarul.

„O parte din familii le-am găsit în primărie, altele au venit pe parcurs. Vreau să vă spun că sunt familii de bază în primărie, salariați foarte buni. Nu vreau să fac un oprobiu public cu ele, nu le dau numele. Vreau să vă spun altceva: asigur pe toată lumea că angajările s-au făcut corect și nicăieri legea nu interzice că, dacă un membru al familiei lucrează în primărie, nu poate să vină și altul”, a declarat primarul Lungu, pentru Monitorul de Suceava.

Această cifră nu include finii, nașii și cumătrii, care din punct de vedere legal nu sunt considerați membri de familie.