Primarul Chirica, acuzat că vrea să dea un „tun” cu „Big Brother” din Iași. Fostul PSD-ist, „afacere” de peste 12 milioane de euro

Publicat: 25 02. 2018, 18:43
Actualizat: 26 02. 2018, 18:17

Deputatul PNL Marius Bodea susține că sistemul de supraveghere video va costa 12 milioane de euro, adică 12.000 de euro pentru fiecare cameră video montată. Spre comparație, Bodea arată că achiziția și instalarea unui sistem de supraveghere video identic ca structură, doar cu un număr mai mic de camere video, în comuna Florești, din județul Cluj, a costat 560.000 de euro pentru montarea a 137 de camere, adică doar 4.000 de euro pentru o cameră video, de trei mai puțin decât la Iași.

„Achiziția sistemului «Big Brother» se anunță a fi cazul «Stâlpii 2», doar că, în cazul camerelor video, amploarea «tunului» este mult mai mare. Dacă în cazul achiziției stâlpilor de pe Splai Bahlui adaosul nejustificat de preț a fost de «doar» 400.000 de euro, în această situație «tunul» se anunță a fi de opt milioane euro! Pe lângă faptul că primarul Chirica cheltuie din bugetul local, adică din banii tuturor ieșenilor, o sumă astronomică pentru o investiție care nu este prioritară pentru oraș, există toate premisele ca o mare parte dintre acești bani să fie, în realitate, deturnați în buzunarele celor ce au pus la cale această achiziție suspectă”, a precizat Marius Bodea.

Acesta a adăugat că îl invită pe Mihai Chirica să prezinte public explicația pentru care Primăria Iași a bugetat o sumă de trei ori mai mare pentru o cameră video a acestui acestui sistem de supraveghere al ieșenilor, comparativ cu valoarea reală a investiției validată de a alta achiziție publică similară în România.

Pe de altă parte, primarul Iașului, Mihai Chirica susține că Marius Bodea este „pe lângă subiect”.

„Nici măcar nu au fost demarate procedurile de licitație! Domnul Marius Bodea este pe lângă subiect și nu am ce să comentez pe tema asta. Dacă domnul Bodea apără infracționalitatea, este problema dumnealui!”, a declarat Mihai Chirica.

În ultima ședință de Consiliu Local, primarul Iașului a argumentat necesitatea achiziționarea camerelor de luat vederi pentru diminuarea fenomenului infracțional.