Primarul comunei ilfovene Vidra, prins luând mită 22.000 de euro, a fost arestat

Publicat: 17 12. 2013, 17:27
Actualizat: 04 02. 2019, 16:08

Primarul comunei Vidra din Ilfov, Florin Niculae, reținut marți după ce a fost prins când lua mită 22.000 de euro de la reprezentantul unei firme, a fost arestat preventiv, printr-o decizie luată de Tribunalul București, la propunerea procurorilor anticorupție.

Hotărârea instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Primarul comunei Vidra a fost reținut după ce a fost prins când lua mită 22.000 de euro de la reprezentantul unei firme, de la care ceruse 570.000 de lei pentru un contract de execuție a lucrărilor de alimentare cu apă în satele Vidra, Crețești și Sintești.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îl acuză pe Niculae de luare de mită în formă continuată.

Potrivit ordonanței de reținere, primarul Florin Niculae a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale, denunțător în cauză, 570.000 de lei, suma reprezenând un comision de 10 la sută din valoarea unui contract pentru servicii de proiectare și execuție a lucrărilor de alimentare cu apă în satele Vidra, Crețești și Sintești din comuna Vidra.

În schimbul banilor, primarul Niculae s-a angajat să asigure firmei adjudecarea licitației, semnarea contractului, derularea acestuia în bune condiții și, în calitate de ordonator de credite, să aprobe efectuarea plăților aferente lucrărilor prestate. Din suma cerută de la reprezentantul firmei, primarul Florin Niculae a primit 250.000 de lei, în perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012, arată DNA, într-un comunicat de presă.

„De asemenea, inculpatul a pretins și a primit în mai multe tranșe, de la același denunțător, și suma de 100.000 euro pentru a-i facilita societății reprezentate de denunțător aprobarea ca subcontractor al unei asocieri de firme care își adjudecase executarea, din fonduri europene, a unor lucrări de drumuri și construcții civile și pentru ca, în calitate de ordonator de credite, să aprobe efectuarea plăților aferente lucrărilor executate”, au scris procurorii în documentul citat.

Anchetatorii au mai stabilit că, în 11 decembrie, Florin Niculae a condiționat efectuarea unei alte tranșe de plăți pentru lucrări efectuate de firma denunțătorului de primirea unei noi sume de 22.000 de euro.

Primarul comunei Vidra a fost prins în flagrant în 16 decembrie, după ce a primit, prin doi intermediari, cei 22.000 de euro ceruți.