Primarul din Năvodari, audiat la DNA pentru presupuse fapte de corupție

Publicat: 14 11. 2012, 17:58
Actualizat: 05 06. 2018, 14:29

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, este audiat, miercuri seară, de către procurorii anticorupție, la sediul central al DNA, în legătură cu presupuse fapte de corupție în care ar fi implicat edilul, informează surse judiciare.

La ora transmiterii acestei știri, audierea primarului social-democrat al localității Năvodari este în plină desfășurare.

Potrivit surselor citate, Matei, aflat la al doilea mandat de primar, ar fi încercat să ofere drept mită unor polițiști mai multe terenuri situate în Năvodari, pe malul mării, pentru a scăpa de un dosar penal.

Presa locală a relatat că în ultimi patru ani primarul Nicolae Matei, asociat în SC Dormarbib Grup, ar fi fost implicat în mai multe tranzacții imobiliare și licitații „cu dedicație”.

Potrivit presei, câștigarea dreptului de proprietate asupra Taberei de copii de la Năvodari a fost una dintre cele mai profitabile afaceri realizată de primarul Nicolae Matei. Astfel, la inițiativa acestuia 60 de hectare de teren, sute de cabane, spații de cazare, administrative și comerciale, anexe, amfiteatrul și cantine au intrat, în 28 iulie 2011, în patrimoniul SC Tabăra Năvodari SA.

Acționarii acestei societăți sunt SC Dormarbib Group SRL, cu 60% din acțiuni și Consiliul Local Năvodari, cu 40% din acțiuni.

Potrivit hotărârii Consiliului Local nr. 152 din iulie 2011, Primaria Năvodari a venit cu aportul în natură, 60 de hectare teren, iar firma lui Gurgu Isidor, cumnatul primarului Matei, s-a obligat ca în decurs de un an să contribuie la această asociere cu aportul de capital prin care să acopere echivalentul celor 60 de procente, aproximativ nouă milioane de lei.