Primarul municipiului Urziceni, Constantin Sava, reținut pentru instigare la abuz în serviciu

Publicat: 16 07. 2015, 21:31

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița l-au reținut, joi, pentru 24 de ore, pe primarul municipiului Urziceni, Constantin Sava, față de care a fost pusă în mișcare urmărire penală pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu, anunță un comunicat dat publicității, joi, de Parchetul Tribunalului Ialomița, transmite corespondentul MEDIAFAX.

In același dosar este cercetată, sub acuzația de abuz în serviciu, directoarea Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul primăriei Urziceni, Maria Irimie.

Conform procurorilor, în 4 iunie 2014, primarul Constantin Sava, ca urmare a unei înțelegeri cu administratorul unei firme din municipiul Urziceni, a determinat-o pe Maria Irimie, director executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale, din cadrul Primăriei Urziceni, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, să dispună sistarea popririi instituite asupra conturilor bancare ale respectivei societăți comerciale.

Conturile acelei firme fuseseră blocate pentru suma de 50.540 lei, reprezentând debite restante din impozite și taxe locale, iar poprirea a fost ridicată de către șefa de la Impozite și Taxe fără ca societatea comercială să îndeplinească condițiile legale privind încetarea executării silite, producând astfel un prejudiciu Primăriei municipiului Urziceni și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale Municipiului Urziceni, susțin procurorii.

„După dispunerea încetării executării silite, reprezentanții SC C SRL, în aceeași zi, au transferat integral sumele de bani existente în conturile bancare, care ar fi acoperit sumele datorate unității administrativ teritoriale”, se arată în comunicatul dat publicității de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Anchetatorii urmează să decidă dacă îl vor prezenta pe primarul Constantin Sava instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.