Primarul orașului Țăndărei, arestat preventiv pentru abuz în serviciu și fals intelectual

Publicat: 18 09. 2014, 20:50
Actualizat: 29 09. 2018, 04:04

Primarul orașului Țăndărei, George Cristian Roman (PSD), a primit mandat de arestare preventivă, joi seară, în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu și fals intelectual, a declarat corespondentului MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, Maria Manolache.

George Cristian Roman fusese reținut miercuri seară, în urma unor percheziții care au vizat și sediul Primăriei Țăndărei, el fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual în legătură cu contracte derulate de Primăria Țăndărei, în acest dosar fiind stabilit un prejudiciu de 400.000 de lei.

Potrivit procurorilor, primarul și șeful Biroului de achiziții publice din Primăria Țăndărei, Costică Ionescu, sunt suspectați că și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia derulării unor contracte de proiectate și executare lucrări la drumuri.

Astfel, primarul și șeful Biroului de achiziții ar fi încheiat contracte pentru executarea acestor lucrări fără a respecta normele legale în domeniul achizițiilor publice și ar fi făcut plăți din bugetul public pentru lucrări care în realitate nu au fost făcute.

Pentru a da o aparență de legalitate acestor contracte și pentru a ascunde faptele, cei doi au întocmit, ulterior, mai multe documente în fals. Ancheta procurorilor în acest dosar îi vizează, pe lângă cei doi reprezentanți ai primăriei, și pe unii reprezentanți ai firmelor cu care au fost încheiate contractele.

Cristian George Roman, care a fost viceprimar în mandatul 2008-2012, a fost ales primar în anul 2012 sub sigla Uniunii Social Liberale (USL), el fiind membru PSD. De altfel, el conduce organizația municipală a PSD și este vicepreședinte al PSD Ialomița, făcând totodată parte din Consiliul Național al PSD.

În ultima sa declarație de avere, despusă în luna mai, primarul menționează că nu are case, mașini sau terenuri, și nici active financiare.

În schimb, el notează că în ultimele 12 luni a vândut un apartament, cu suma de 10.000 de euro, și un autoturism pentru care a încasat 16.000 de euro, dar și că a contractat un credit bancar în anul 2013, în valoare de 25.000 de lei, pe care trebuie să îl plătească până în 2015.

La capitolul venituri, primarul menționează doar venitul anual încasat de la primărie, în valoare de 36.000 de lei.

Potrivit declarației de interese depuse tot în acest an, primarul din Țăndărei este membru în două asociații de dezvoltare intercomunitară și într-un grup de acțiune locală, fără a deține părți sociale sau acțiuni.