Primul caz de infectare cu COVID-19 la un agajat al Aeroportului din Iași. Pe lista de contacți direcți sunt peste 20 de colegi

Publicat: 31 07. 2020, 16:50
Actualizat: 31 07. 2020, 16:55
Aeroportul Internațional Iași (FOTO: Facebook)

Un angajat care lucra în Departamentul de Securitate al Aeroportului Iași, a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a declarat – vineri – directorul aerogării, Cătălin Bulgariu.

Acesta a precizat că este vorba despre un caz de infectare în familie, iar pe lista de contacți direcți se află 22 de colegi.

„Facem ancheta epidemiologică împreună cu DSP, să vedem care sunt urmările. Este o persoană care lucrează în cadrul Departamentului de Securitate al Aeroportului Iași. S-a făcut lista de contacți direcți, sunt 22 de persoane pe listă”, a declarat Bulgariu.

Acesta este primul caz de COVID-19 pe Aeroportul Iași. În urmă cu două luni au mai fost infectați doi polițiști de frontieră.

Încă un polițist cu COVID-19 la Penitenciarul Rahova, unde este închis Liviu Dragnea

Încă un angajat al Penitenciarului București – Rahova are COVID-19, a anunțat, vineri, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit ANP, un angajat al Penitenciarului București-Rahova, unde este închis și ex-liderul PSD Liviu Dragnea, a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2.

„Acesta a exercitat atribuții de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea echipamentului de protecție”, anunță ANP.

Acesta nu are sursă de infectare comună cu polițistul confirmat joi, potrivit primelor verificări.

Un alt polițist de la Penitenciarul Rahova, confirmat pozitiv cu Covid-19 la începutul lunii iulie

La începutul lunii iulie, un poliţist de la Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, poliţistul de penitenciare este asimptomatic.

Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul administrativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie şi nu a interacţionat cu deţinuţii. De asemenea, angajaţii identificaţi contacţi au fost testaţi, rezultatele obţinute fiind negative.

Polițist de la Penitenciarul Ploiești, infectat cu Covid-19

Un polițist de la Penitenciarului Ploiești a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, dar Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) anunță că polițistul a exercitat atribuții de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea echipamentului de protecție.

Poliţistul de penitenciare nu a interacţionat cu persoane private de libertate, iar angajaţii identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu. De asemenea, spaţiile de lucru au fost dezinfectate.

Administraţia locului de deţinere implementează, în continuare, recomandările Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova.

FOTO: Facebook.com/IASIairport