Primul oraș din România care își cumpără automobile electrice și face puncte de încărcare descoperă că nu le poate înmatricula

Publicat: 13 05. 2015, 18:18

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că municipalitatea a primit avizul pentru începerea proiectului „Electromobilitate-vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, finanțat prin Programul de Cooperare Elvențiano-Român în valoare de 3,11 milioane de franci elvețieni.

Prin acest proiect vor fi cumpărate 11 autoturisme electrice, precum și două furgonete electrice, o automăturătoare și o cisternă electrică, pentru dotarea parcului auto al municipiului Suceava, dar și zece biciclete electrice și sistemul de încărcare cu panouri fotovoltaice.

Totodată, se vor construi 28 de puncte de încărcare, din care jumătate pentru încărcare rapidă, și se vor amenaja 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice.

Primarul a fost întrebat cum vor putea fi înmatriculate autovehiculele electrice, în condițiile în care legislația privind omologarea acestora nu este clară, astfel încât să se evite situația în care a ajuns Primăria Timișoara care nu poate folosi două minibuze electrice, Lungu spunând că va fi găsită o soluție.

„Vom găsi o soluție să le înmatriculăm. Probabil, provizoriu, la primărie”, a spus Lungu.

Potrivit Codului Rutier, „tramvaiele, troleibuzele, mopedele, mașinile și utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de construcții, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, precum și vehiculele cu tracțiune animală se înregistrează de către consiliile locale, care țin și evidența acestora”.

Ion Lungu a mai spus că prin acest proiect municipiul Suceava va fi primul oraș din țară care va implementa conceptul de electromobilitate cu vehicule electrice și puncte de încărcare.

Totodată, din suma alocată proiectului, 225.000 de lei vor fi folosiți pentru elaborarea documentației tehnico-economice în vederea promovării unui proiect cu finanțare europeană de achiziție a 40 de autobuze electrice pentru transportul public în municipiu, proiect evaluat la 18,5 milioane de euro.

Municipalitatea suceveană va proba săptămâna viitoare și un autobuz electric care va circula în oraș pentru a evalua modul în care se comportă acest autovehicul în trafic, transportând călători.

Primarul a spus că va încheia un protocol și cu Poliția pentru traficul acestui autobuz după ce, în urmă cu doi ani, un astfel de autobuz aflat în teste a fost oprit de polițiști și i s-a interzis să mai circule întrucât nu avea licență de transport.

După testul de atunci primarul a spus că ar opta pentru achiziționarea de autobuze de tip mixt, electric-motorină, pentru a nu exista riscul descărcării acumulatorului înainte de finalizarea programului în decursul unei zile.