Primul român care „a invadat” Marea Britanie în 2014 îl critică pe liderul Ukip: „Spune multe lucruri stupide”

Publicat: 03 01. 2015, 13:45

„Nu le spun să vină aici”, a declarat Victor Spirescu pentru Daily Telegraph. Spirescu, care a venit în Marea Britanie la 1 ianuarie 2014, lucrează acum în construcții, undeva în estul Londrei și a spus că i-a fost greu să economisească bani, precizând totodată că nu dorește să trăiască din ajutorul social. El a spus însă că a fost nevoit să se bazeze pe „noroc” pentru a se întreține.

Spirescu l-a criticat pe liderul Ukip, Nigel Farage: „Spune multe lucruri stupide. Are o problemă cu imigranții, dar soția sa este imigrantă” (n.a., actuala soție a lui Farage este de origine germană).

Nu este prima ocazie în care Spirescu s-a declarat nemulțumit de condițiile din Marea Britanie. „Nu este atât de ușor să locuiești și să muncești aici”, a declarat tânărul în luna aprilie a anului trecut, adăugând că s-ar întoarce acasă.

În 2014, circa 47.000 de români și bulgari au venit în Marea Britanie, odată cu relaxarea accesului pe piața muncii. În pofida îngrijorărilor alimentate de presa britanică, numărul imigranților care au venit să lucreze în Marea Britanie nu a fost cu mult mai mare decât cel înregistrat în 2013 și 2012.

Farage a militat puternic pentru un mai bun control al fluxului de imigranți, susținând în 2014 că „imigrația în masă” a determinat ca Regatul Unit să fie „de nerecunoscut”. Liderul Ukip i-a învinuit pe imigranți pentru numeroase probleme, cea mai recentă fiind legată de „ambuteiajele de pe autostrada M4″, care face legătura între Londra și Țara Galilor.

foto: Nigel Farage, liderul UKIP