„Prințesa Twitter-ului”. Câte mesaje a generat nașterea fetiței ducesei Catherine în fiecare minut

Publicat: 03 05. 2015, 13:18

Hashtag-ul #RoyalBaby a devenit principalul trend pe Twitter la puțin timp după ce ducesa de Cambridge, soția prințului William al Marii Britanii, a născut o fetiță, potrivit unui anunț făcut de platforma de socializare, citată de hollywoodreporter.com.

Astfel, nașterea prințesei regale a generat peste 4.500 de mesaje pe minut pe Twitter. Vârful conversațiilor pe platforma de microblogging despre acest subiect a fost înregistrat la ora locală 11:25 (13.25 ora României), adică după circa zece minute de la momentul în care a fost făcut anunțul oficial privind nașterea fetiței.

Totuși, interesul pe Twitter pentru nașterea prințesei regale a fost mai scăzut decât cel manifestat de internauți, în iulie 2013, după ce ducesa de Cambridge l-a născut pe prințul George, primul său copil.

Atunci, anunțul referitor la nașterea bebelușului regal a generat peste 25.300 de mesaje pe minut pe Twitter, în momentul în care a fost înregistrat vârful de activitate pe această platformă de microblogging.

Ducesa de Cambridge a născut o fetiță, sâmbătă, la ora locală 08.34 (10:34, ora României), la maternitatea spitalului St. Mary din Londra, bebelușul fiind al doilea copil al cuplului princiar și al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, potrivit BBC.

Ducesa Catherine, în vârstă de 33 de ani, a născut în aripa Lindo a spitalul St. Mary din Londra, acolo unde l-a născut și pe prințul George, primul copil al cuplului princiar și al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, pe 22 iulie 2013.

Prințul William, soțul ducesei Catherine, a fost prezent la nașterea celui de-al doilea copil al său, al cărui nume nu a fost făcut încă public.

Membrii familiei regale britanice, în frunte cu regina Elizabeth a II-a, au fost informați imediat privind nașterea bebelușului. În onoarea strănepoatei sale, regina Elizabeth a II-a a purtat sâmbătă, în timpul angajamentelor sale publice, o ținută de culoare roz.

Ducesa Catherine și mica prințesă regală au părăsit maternitatea sâmbătă seară, în aceeași zi în care s-a născut fetița, întrucât familia regală britanică dorește să se întoarcă rapid la viața cotidiană.

Bebelușul este al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său, prințul Charles, tatăl său, prințul William, și fratele său, prințul George.

În vârstă de 32 de ani, prințul William, nepotul reginei Elizabeth a II-a, ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prințul Charles.

Pe 29 aprilie 2011, căsătoria grandioasă a prințului William cu Catherine Middleton, celebrată la catedrala Westminster din Londra, s-a derulat în fața camerelor video ale presei din lumea întreagă, lumea întreagă fiind fascinată de acest cuplu tânăr care întruchipează fața modernă a celei mai celebre familii regale.