Prințul Paul, Truică și Andronic, trimiși în judecată în dosarul „Ferma Băneasa”

Publicat: 18 05. 2016, 17:19
Actualizat: 07 06. 2018, 05:52

Omul de afaceri Remus Truică a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, alături de Paul Philippe al României, acuzat de cumpărare de influență, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu, ambii fiind cercetați în arest la domiciliu.

În aceeași cauză au fost trimiși în judecată, fiind cercetați sub control judiciar, Dan Andronic, consultant politic și jurnalist, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență, Marius Marcovici, administrator al unei firme și fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, suspectat de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și spălare de bani, Lucian Mateescu, cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență, Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Științe Agricole din România, suspectat de complicitate la abuz în serviciu și Nicolae Dima, la data faptelor secretar al Localității Snagov, acuzat de abuz în serviciu.

De asemenea, au fost deferiți justiției și alți funcționari ai unor instituții de pe raza județului Ilfov, precum Theordor Chiriac, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcției Silvice Ilfov, fiind suspectat de abuz în serviciu și participație improprie la spălare a banilor, Nicolae Jecu, la data faptelor prefect al județului Ilfov, cercetat pentru abuz în serviciu, Nela Păvăloiu și Valentin Delcea.

Avocatul Robet Roșu, cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu și oamenii de afaceri străini Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Moshe Agavi au fost trimiși în fața judecătorilor fără a exista măsuri preventive pe numele lor.

În ceea ce îi privește pe cei trei cetățeni străini, Tal Silberstein, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat , trafic de influență și complicitate la spălare de bani, Benyamin Steinmetz, suspectat de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și la spălare de bani și Moshe Agavi, cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, procurorii DNA au cerut din nou instanței arestarea preventivă.

Fostul primar din Snagov, Apostol Mușat, va fi judecat pentru abuz în serviciu precum și alte șase persoane fizice și firma SC Reciplia SRL.

„Acuzațiile reținute în sarcina inculpaților vizează infracțiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obținerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe” anunță procurorii într-un comunicat de presă.

DNA precizează că „începând cu luna noiembrie 2006, inculpații Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein , Benyamin Steinmetz , au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici”.

Dan Andronic, Marius Marcovici, Moshe Agavi și Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracțional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011, adaugă DNA.

„Prin activitatea infracțională desfășurată s-a reușit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum și a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro”, precizează procurorii, prejudiciul total fiind estimat la 145.398.569 de euro.