Procuror, despre atacul de la Spitalul Săpoca: Bărbatul nu a fost audiat, e în sevraj, sedat și păzit

Publicat: 18 08. 2019, 10:49

Potrivit locțiitorului purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Radu Florin Cătălin, în acest caz, deocamdată, se fac cercetări pentru omor calificat, iar suspectul nu a fost încă audiat.

„Nu a putut fi audiat, în starea în care se află nu se poate, fiind în sevraj și fiind sedat, nu se poate. Deocamdată, el este în spital, sub tratament și sub pază”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Florin Cătălin. Potrivit acestuia, bărbatul va fi audiat în momentul în care starea lui de sănătate va permite acest lucru.

Acesta susține că până în prezent au fost înregistrate patru decese, trei bărbați și o femeie, și alte nouă persoane vătămate corporal, dintre care trei în stare gravă.

Anchetatorii fac încă cercetări la fața locului și au fost demarate verificări privind eventuale antecedente medicale ale bărbatului.

Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienții în Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău, fusese internat cu sevraj etilic. Polițiștii care au intervenit l-au prins pe atacator la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, și a existat o luptă cu forțele de ordine până când a fost imobilizat.