Procurorii au început urmărirea penală pentru instigare la fals intelectual, după autodenunțul lui Ghiță

Publicat: 29 09. 2016, 19:58
Actualizat: 29 09. 2016, 22:17

Procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual, deocamdată nefiind pusă sub învinuire nicio persoană, fiind vizate doar presupusele fapte semnalate de Sebastian Ghiță.

„Am dat o declarație în calitate de martor astăzi și urmează ca și în perioada următoare să mai vin cu elemente de probă care să ajute la soluționarea acestei situații. Vor fi audiate și alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am nominalizat, sigur că da, am spus persoanele care au fost vizate de mine și care au participat alături de mine la acaestă întâmplare, eveniment. (…) Nu mă simt vizat (de declarația lui Klaus Iohannis -n.r.), nu înțeleg de ce o chestiune juridică e tratată de doamna Kovesi politic că doamna Kovesi nu e politician. Tot timpul ni se atrage atenția «nu vă referiți la justiție», dar dânsa se poartă acum ca un politician, am văzut că și ea și Iohannis au zis că e o chestiune de campanie politică. Oricât de bună e relația dintre Iohannis și Kovesi, Iohannis nu îi poate asigura dânsei o situare deasupra legii”, a declarat Sebastian Ghiță, la ieșirea de la Parchetul General.

Sebastian Ghiță a fost audiat, joi, la Parchetul General, în legătură cu autodenunțul depus în ceea ce privește teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, deputatul precizând că procurorii Parchetului arată că orice cetățean, „chiar și Laura Codruța Kovesi”, poate fi investigat. Parlamentarul i-a acuzat pe reprezentanții Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care au anunțat că nu pot face verificări în lipsa unei sesizări însoțite de documente și că nici nu se pot autosesiza, dar și pe ministrul Educației că tratează discriminatoriu posibilele cazuri de plagiat.

Sebastian Ghiță a făcut, marți, un autodenunț la Parchetul General în care susținea că el, alături de alți demnitari, au participat la măsluirea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

În replică la afirmațiile deputatului, Laura Codruța Kovesi a transmis că nu a plagiat și că declarațiile deputatului au făcut în trecut obiectul unor verificări ale CSM, privind afectarea independenței justiției.