Procurorii DNA fac percheziții la sediul companiei Oracle din Pipera. Directorul general, audiat: Consider că este o neînțelegere – VIDEO

Publicat: 07 08. 2019, 21:18

This browser does not support the video element.

„Nu am cum să comentăm, nu știu (care sunt acuzațiile -n.r.), acum aflăm. Consider că este o neînțelegere”, a declarat Sorin Mîndruțescu, la intrarea în sediul DNA.

Știrea inițială

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul companiei Oracle din Pipera, într-o cauză privind anumite fapte de corupție în cadrul unor contracte, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. 

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul companiei Oracle din Pipera, în cauză existând suspiciuni de fapte de corupție în cadrul unor contracte.

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a transmis, prin intermediul avocaților că a răspuns tuturor solicitărilor procurorilor.

„La acest moment, nu pot face niciun comentariu întrucat nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind ce ele trebuiesc făcute doar în cadru instituțional”, a transmis directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, prin intermediul avocaților.