Procurorul care instrumentează dosarul Tel Drum, verificat de Inspecția Judiciară

Publicat: 23 02. 2018, 19:14

„Confirm faptul că pe rolul Inspecției Judiciare există o sesizare vizând activitatea sau conduita procurorului Alexandra Lăncrănjan. În prezent, în lucrare se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare. În conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în această etapă procedurală, nu pot fi furnizate mai multe informații”, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Bogdan Alexandru.

Purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare a mai declarat că perioada verificărilor prealabile în cazul Alexandrei Lăncrănjan se apropie de sfârșit.

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora procurorul ar fi participat la o reuniune unde erau prezenți și politicieni.