PROGNOZA METEO, 10 martie 2020. Averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Publicat: 09 03. 2020, 22:12
Actualizat: 09 03. 2020, 22:12
ANM prognozează ploi abundente și vijelii, în toată țara, în weekend-ul 26-27 septembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, încă de duminică, 8 martie, o informare meteo valabilă până marţi seara (10 martie). Meteorologii avertizează că vor fi ploi în toată ţara, mai accentuate în jumătatea de sud a ţării.

Astfel, până la ora 23.00, va ploua în toată ţara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. În regiunile estice, sud-estice şi sud-vestice vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45…55 km/h şi izolat 60 km/h.

La munte, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, informează Mediafax.