Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat: 01 09. 2020, 00:50
Actualizat: 01 09. 2020, 00:54
Prognoza meteo pentru intervalul 31 august - 13 septembrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 31  august – 13 septembrie. Află cum va fi vremea, în toate regiunile, în următoarele două săptămâni!

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Banat

Vremea va fi călduroasă în prima zi din interval, cu o medie a valorilor maxime de 32 de grade, dar se va răci treptat în intervalul 01 – 04 septembrie, când maximele se vor situa, în medie, între 24 și 26 de grade. Acestea vor crește totuși la medii de 30 de grade în data de 7 septembrie.

A doua săptămână de prognoză va avea variații termice, mediate regional, între 24 și 28 de grade, cu cele mai scăzute valori la jumătatea acesteia. Regimul termic nocturn va avea o scădere ușoară dar aproape continuă, cu medii ale minimelor ce vor porni de la 18 grade, vor ajunge la 14 grade în intervalul 03 – 08 septembrie și apoi la 12 grade în 10, 11 septembrie.

În prima săptămână de prognoză gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat și se vor semnala averse cel mai probabil pe 1 septembrie și din nou în 3, 4 septembrie, dar în a doua săptămână se va ameliora ușor și doar trecător vor mai fi averse.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Crișana

Vremea se va răci semnificativ în primele zile de prognoză, astfel încât mediile maximelor vor coborî de la 32 de grade în 31 august până la 24 de grade în 2 septembrie, apoi vor reveni treptat la valori medii de 28 de grade în data de 07 septembrie.

În a doua săptămână de prognoză vor fi din nou în scădere la valori mediate regional de 24…26 de grade. Minimele termice vor scădea brusc în prima parte a intervalului, astfel că vor ajunge de la medii de 18 grade la cel mult 12 grade în 3 septembrie, iar ulterior nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa, în medie, între 12 și 14 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în data de 01 septembrie când vor fi posibile și cantități mai însemnate, iar în restul intervalului se vor semnala averse doar pe arii restrânse.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Transilvania

Vremea se va răci treptat pe aproape tot parcursul intervalului. La început, procesul va fi semnificativ, când mediile maximelor vor porni de la 32 de grade și vor ajunge la 24 de grade, apoi se va ameliora puțin, spre valori de 28 de grade în 7 septembrie și va continua să scadă ușor, spre 23 de grade în 10 și 11 septembrie.

Regimul termic nocturn va urma în mare parte același traseu, de răcire treptată, doar cu foarte mici variații, astfel că minimele mediate vor debuta cu valori de 16 grade și vor coborî până spre 10 grade.

Ploile isi vor face apariția în special sub formă de aversă, pe fondul unui grad de instabilitate atmosferică mai accentuată în intevalul 2 – 5 septembrie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Maramureș

În primele trei zile de prognoză temperaturile maxime vor scădea accentuat, în medie, de la 32 spre 24 de grade. Până în data de 7 septembrie vor crește ușor, spre medii de 28 de grade, apoi vor avea variații între 24 și 26 de grade.

Temperaturile minime vor caracteriza treptat o vreme răcoroasă pentru această perioadă, marcând un proces de răcire pe aproape tot intervalul, cu valori mediate regional, de la 16 grade la început până la 10 grade în a doua săptămână.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în prima săptămână de prognoză, astfel că se vor semnala averse, ce pot fi chiar mai însemnate cantitativ. Pentru următoarea săptămână se va ameliora ușor și ploile vor fi doar pe arii restrânse.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Moldova

În intervalul 31 august – 4 septembrie vremea se va răci treptat, astfel că mediile maximelor se vor situa între 34 și 28 de grade. Până în data de 7 septembrie se va ameliora ușor sub acest aspect și se vor înregistra medii de 28 de grade, urmând ca până la finalul intervalului, regimul termic mediat pe regiune, să se situeze între 24 și 26 de grade.

Minimele nocturne vor avea trei intervale de scădere, astfel că în perioada 31 august – 4 septembrie vor avea mediat 16…17 grade, în perioada 5 – 8 septembrie vor fi de 13…14 grade, iar în 8 – 13 septembrie, se vor situa între 12 și 14 grade.

Ploile, în general sub formă de aversă, se vor semnala pe arii mai extinse în 3 și 4 septembrie, iar în restul timpului doar pe spații restrânse, cel mai probabil între 9 și 12 septembrie.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Dobrogea

Vremea va fi în general frumoasă, dar se va răci treptat pe aproape tot parcursul intervalului. Mediile maximelor se vor situa între 30 și 26 de grade, cu cea mai rece zi în 10 septembrie când vor fi de 24 de grade.

Regimul termic nocturn va avea doar ușoare variații în perioada 31 august – 8 septembrie, cu medii de 18…20 de grade, apoi va marca o scădere, spre valori mediate regional de 16 grade.

Regimul pluviometric se va menține deficitar. Ploi de scurtă durată se vor semnala în 4 și 5 septembrie și probabil din nou în 11 și 12 septembrie.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Muntenia

În primele zile de prognoză vremea va fi caniculară la amiază, cu medii ale maximelor între 34 și 36 de grade. În intervalul 3 – 8 septembrie vor fi ușoare variații termice, între 30 și 32 de grade, după care se va răci treptat, astfel că media regională va ajunge la 26 de grade.

Regimul termic nocturn va avea o tendință de răcire ușoară în intervalul 31 august – 8 septembrie, cu medii de 16–18 grade, apoi aceasta se va accentua, minima mediată atingând 12 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în 4 septembrie când se vor semnala averse, apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi în scădere.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, în Oltenia

În primele două zile de prognoză vremea va fi călduroasă, local caniculară la amiază, cu o medie regională de 35 de grade, însă până în data de 5 septembrie se va răci ușor, astfel că mediile vor ajunge la 28 de grade.

După această dată vor mai crește puțin, la 30 de grade, apoi se va răci accentuat, cu medii de 26 de grade în 10, 11 septembrie.

Regimul termic nocturn va marca un proces de scădere pe aproape tot intervalul, cu medii între 19 și 13 grade, cea mai caldă noapte în data de 1 septembrie și cea mai rece estimată în 11 septembrie.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 2 – 6 septembrie și doar izolat în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo pentru intervalul 31 august – 13 septembrie, la munte

Vremea se va răci semnificativ în intervalul 31 august – 2 septembrie când mediile maximelor vor coborî de la 14 spre 10 grade. Ulterior nu vor mai fi variații semnificative, mediile regionale se vor situa între 15 și 18 grade.

Minimele vor marca în aceeași măsură o scădere treptată și aproape continuă, cu cele mai calde nopți în 31 august și 1 septembrie, la temperaturi de 14 grade și cele mai reci în 10, 11 septembrie, minimele mediate la valori de 6 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată pe aproape întreg parcursul intervalului, însă între 1 și 6 septembrie aversele pot fi mai însemnate cantitativ.

Prognoza meteo, 1 septembrie 2020. Cod galben de vreme instabilă, în jumătate din țară

Conform prognozei meteo de marți, 1 septembrie, în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării, vremea se va răci și va deveni în general instabilă.

Înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe arii restrânse se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și căderi de grindină.

De altfel, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o avertizare cod galben de vreme instabilă în zonele din vestul, nord-vestul și centrul țării.

ANM a emis un cod galben de caniculă pentru Bucureşti şi alte 35 de judeţe din România

Dinu Mărășoiu, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre starea vremii de astăzi, dar și în perioada următoare.

„Vorbim astăzi de o arie destul de largă cu temperaturi foarte ridicate. Este vorba de sudul-estul țării. De asemenea, local, regiunile vestice și chiar și o parte din cele centrale vor avea temperaturi maxime de 33-36 de grade, izolat chiar 37-38 în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cursul după-amiezei, când indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Acest discomfort termic, dar local și canicular se va menține și pentru primele două zile ale lunii septembrie, așa cum este precizat în note care însoțește codul galben pentru astăzi”, a declarat Dinu Mărășoiu, la Gândul LIVE.