Prognoza Meteo: Vreme caldă în weekend cu maxime de până la 24 grade Celsius. Meteorologii anunță ploi în ziua alegerilor, în anumite regiuni

Publicat: 09 11. 2019, 10:05

This browser does not support the video element.

ROMANIA, SÂMBĂTĂ

VREME FRUMOASĂ ȘI DEOSEBIT DE CALDĂ

Vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și Dobrogea.

ROMANIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

PLOI ÎN VEST ȘI SUD-VEST

La noapte, cerul va deveni noros în aproape toată țara, iar în vest și sud-vest va ploua în averse. Vântul va sufla cu intensificări, iar minimele vor fi cuprinse între 4 și 14 grade. Izolat vor fi și condiții de ceață.

ROMANIA, DUMINICĂ

PLOI ÎN SUD-VEST, VEST ȘI CENTRU

Vremea rămâne și azi mai caldă decât normalul perioadei, dar în sud-vest, vest și centru va ploua în averse. În restul țării cerul va fi noros iar la noapte va ploua aproape în toată țara. Maximele vor fi cuprinse între 15 și 24 de grade iar minimele între 4 și 15 grade Celsius.

BUCURESTI

VREME CALDĂ ȘI FRUMOASĂ

În Capitală vremea rămâne și în acest week-end frumoasă și deosebit de caldă pentru început de noiembrie. Maxima va fi de 23 de grade Celsiu iar minimele vor fi cuprinse între 9 și 11 grade. Luni vremea rămâne frumoasă cu o maximă de 21 de grade.

MUNTE

VREMEA DEVINE INSTABILĂ DUMINICĂ

La munte, vremea va fi frumoasă azi, cu maxime de până la 16 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea intensificări de scurtă durată. Din aceast noapte vremea devine instabilă, va ploua în majoritatea stațiunilor iar minima va fi de 4 grade. Mâine va ploua în majoritatea regiunilor montane iar maximele vor fi cuprinse între 6 și 14 grade Celsius.

ȚARĂ

VREME CALDĂ, PLOI ÎN NORD ȘI LA MUNTE

Luni, temperaturile vor scădea ușor în regiunile intracarpatice dar vremea rămâne mai caldă decât normalul perioadei. Maximele vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade iar minimele între 0 și 13 grade Celsius. Ziua va ploua în nordul țării și la munte iar vântul va avea intensificări pe creste.