Programul spațial european Galileo apelează la banii publici

Publicat: 15 02. 2012, 10:27
Actualizat: 09 03. 2012, 12:11
Comisia Europeană (CE) va prezenta, miercuri, un plan de finanțare a sistemului european de navigație prin satelit, în speranța că fondurile publice vor conduce la relansarea proiectului înainte de a pierde sprijinul politic, relatează Reuters.

Comisia Europeană (CE) va prezenta, miercuri, un plan de finanțare a sistemului european de navigație prin satelit, în speranța că fondurile publice vor conduce la relansarea proiectului înainte de a pierde sprijinul politic, relatează Reuters.

Sistemul în valoare de câteva miliarde de euro, denumit Galileo, a fost conceput pentru a-l concura pe cel american, Global Positioning System. Proiectul a fost însă afectat de o criză financiară, după ce un consorțiu însărcinat cu implementarea sistemului a dat faliment la începutul acestui an, pe fondul unor dispute politice interne și îngrijorări privind costurile.

Planurile de finanțare privată a proiectului au eșuat, iar miniștrii comunitari nu au ajuns la un acord dacă deficitul de 2,4 miliarde de euro ar trebui să fie acoperit de bugetul comun al celor 27 de state membre UE.

Comisia Europeană va încerca să identifice, miercuri, o soluție acestei probleme prin avansarea unei propuneri privind sursa de finanțare a proiectului. "Este o soluție care constă în existența mai multor surse, a câtorva surse comunitare", a declarat un oficial familiarizat cu proiectul.

"Dacă nu adoptăm o decizie până la sfârșitul anului, inclusiv una referitoare la finanțare, vom considera că întregul proiect este într-adevăr în pericol", a adăugat sursa citată.