Proiectul vinetei Oxigen a fost aprobat: Ce prevede

Publicat: 24 10. 2019, 17:09

This browser does not support the video element.

Proiectul vinetei Oxigen a fost aprobat, joi, cu 31 de voturi pentru, de către consilierii municipali. Proiectul a fost votat cu un amendament prin care mașinile non-euro, Euro 1 și 2 vor fi interzise din data de 1.01 2022, iar Euro 3 va fi interzis din 2024.

Proiectul privind introducerea vinietei Oxigen în capitală a fost votat, joi, în Consiliul General al Municipiului București, și a trecut cu un amendament care schimbă foarte mult forma inițială.

„Se introduce un nou articol, după articolul 8, articolul 9, începând cu data de 1.01.2022, accesul autovehiculelor în Municipiul București cu norma de poluare non-euro, Euro 1 și Euro – 2 este interzis, și de asemenea, articolul 10, începând cu data de 1.01.2024, accesul autovehiculelor cu norma de poluare Euro 3 este interzis”, se arată în amendamentul propus de consilierii ALDE.

Un alt amendament, propus de Gabriela Firea, prevede ca vinieta să se aplice pentru Euro 4 din 2021, nu de la 1 ianuarie 2020, așa cum prevedea forma inițială a proiectului.

De la prevederile vinietei sunt exceptate scuterele și motocicletele, precum și mașinile care merg pe GNL, GNC și GPL (doar Euro 3)

Aceasta este forma proiectului, propusă pe ordinea de zi, înainte de introducerea amendamentelor:

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din municipiul București este restricționată zilnic, de luni până vineri, cu excepția sărbătorilor legale, în intervalul 7-22, după cum urmează:

a) pentru cele electrice, hibrid sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul este permis fără restricții pe toate arterele;
b) pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4 accesul este permis pe toate arterele din municipiul București numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen;
c) pentru cele cu norma de poluare Non-Euro, Euro 1 și Euro 2 accesul este interzis în Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul București numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen.

Cel mai mare tarif îl vor plăti șoferii care au mașini Non Euro, taxa pentru ei fiind de 1.900 de lei pe an.

De asemenea, cel mai puțin vor plăti proprietarii de mașini cu normă de poluare Euro 4, respectiv 500 de lei pe an.

Vinieta va putea fi achiziționată pentru o perioadă minimă de o zi (15 lei pentru mașini Non Euro și 5 lei pentru Euro 4), până la maxim un an.

Excepție de la plata vinietei fac autovehiculele electrice și cele hibrid, cele pe două roți, cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilități, cele destinate transmisiunilor radio și tv sau cele deținute sau folosite de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Serviciul de Ambulanță sau Medicină legală, protecția civilă, autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, serviciile publice comunitare pentru situații de urgență, Societatea Națională de Cruce Roșie din România, serviciile de ambulanță, Societatea de Transport București, cele utilizate la căile de comunicație și rețelele edilitare, cele istorice și cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte.

Potrivit proiectului de hotărâre, circulația mașinilor fără vinietă corespunzătoare se va sancționa cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.000 de lei.

În referatul de aprobare, se face trimitere la Planul Integrat de Calitate a Aerului, care are ca obiectiv reducerea poluării pentru încadrarea în valorile limită admise conform cerințelor UE.
Inițial, Gabriela Firea a anunțat, în august, proiectul prin care, de la 1 ianuarie 2020, mașinile care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete.
Mașinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, urmau să nu mai aibă acces în centrul Capitalei fără plata acestei taxe, acest lucru urmând să fie extins pentru tot orașul.

Reprezentanții Primăriei Capitalei au prezentant, de altfel, încă de atunci, zona din centrul Capitalei unde, pentru accesul cu mașina, se va plăti o vinietă, iar pentru mașinile sub Euro 3, accesul va fi interzis. Vinieta se va putea cumpăra prin SMS sau de la benzinării, iar sistemul va fi monitorizat video.

„Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiațaVictoriei – Iancu de Hunedoara – șos. Ștefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Șincai – str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – bd. Mărășești – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Hașdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzești și P-ța Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22, de luni până vineri, va fi interzis accesul fără achiziționarea acestei viniete de către cei care au intenția să tranziteze orașul și nu sunt înmatriculați în București, cât și de cei care sunt în Municipiul București și Ifov”, au anunțat reprezentanții Direcției Transporturi din cadrul PMB.