Protest 10 august | Jandarmeria transmite mulțumiri organizatorilor protestului din 10 august

Publicat: 11 08. 2019, 19:40

Directia Generală de Jandarmi a Municipiului București a transmis, duminică, mulțumiri organizatorilor protestului din 10 august.

„Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București transmite mulțumiri organizatorilor manifestațiilor publice care au avut loc sâmbătă, în Capitală, și care au înțeles că, numai respectând legea se pot realiza toate condițiile de exercitare a drepturilor constituționale în siguranță. Prin declararea adunărilor publice și asumarea unui dialog deschis, onest și transparent, am reușit împreună să luăm cele mai bune măsuri pentru ca toți cei care au participat să fie în siguranță. Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București este și va rămâne și pe viitor un partener al tuturor celor care respectă legea”, se arată într-un mesaj al Jandarmeriei Capitalei, postat pe Facebook.

Și ministrul interimar al Afacerilor Interne, vicepremierul Mihai Fifor, le-a mulțumit celor care au participat la protestele de sâmbătă pentru modul civilizat și pașnic în care s-au manifestat.