Protest la Termocentrala Mintia | Sute de angajați refuză să intre în tură

Publicat: 06 01. 2020, 10:26

Potrivit sindicaliștilor, angajații urmau să își ia salariile în 30 decembrie, dar nu au primit banii.

În plus, nu ar exista stocuri suficiente de cărbune.

Potrivit reprezentanților Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, angajații din schimbul de noapte și cei de din tura de dimineață s-au adunat în cantină și refuză să muncească.

Șefii Complexului Energetic Hunedoara sunt la Termocentrala Mintia și discută cu oamenii.

La începutul acestui an, Petroșaniul a rămas fără căldură și apă caldă, din cauza lipsei cărbunelui la Termocentrala Paroșeni.

Reprezentanții Sindicatului Solidaritatea Hunedoara spuneau că probleme sunt și la Termocentrala Mintia, care alimentează orașul Deva și cereau intervenția urgentă a Guvernului.

„Sindicatul Solidaritatea Hunedoara solicită implicarea de urgență a Guvernului României în vederea evitării opririi activității de producere a energiei electrice și termice în cadrul Termocentralei Mintia ca urmare a politicii de falimentare duse chiar de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu efecte deosebit de grave asupra cetățenilor municipiului Deva, precum și asupra instituțiilor publice locale, școli, grădinițe, spitale. Solicităm prezența reprezentanților Guvernului României cu responsabilități legate de funcționarea Societății Complexului Energetic Hunedoara și a Termocentralei Mintia, la sediul acesteia, în săptămâna 6-10 ianuarie 2019, în vederea adoptării unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activității termocentralei”, au transmis reprezentanții Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.