„Rămas bun, maestre!” Doliu în lumea teatrului: Îndrăgitul actor a murit la 93 de ani

Publicat: 16 09. 2020, 11:29

Veste tristă pentru teatrul românesc. Actorul Alexandru Mereuță, cel alintat de colegii constănțeni de scenă „Nea Alecu”, a murit la 93 de ani.

Născut pe 14 iunie 1927, unul dintre cei mai iubiți actori ai scenei constănțene, Alexandru Mereuță, a absolvit Institutul de Artă Teatrală din București în 1952 și a fost ucenic în corp-ansamblul Teatrului Național din Capitală, scrie ziuaconstanța.ro.

Acesta debutase la Teatrul Tineretului doar cu un an înainte. A avut un scurt periplu la teatrul din Ploiești, unde joacă alături de Toma Caragiu, apoi la teatrul din Bârlad. Primul rol serios – Cadîr, din „Take, Ianke și Cadîr”, în regia lui Victor Ion Popa, iar în perioada 1958-1960 a fost directorul Teatrului „V.I. Popa” din Bârlad.

Actorul veteran a primit medalia „Jean Ionescu” din partea Ziua de Constanța, oferită cu prilejul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, dar și placheta #RespectTeatru, din partea Consiliului Județean.

„Rămas bun, maestre! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, au transmis apropiații actorului Alexandru Mereuță, alintat „Nea Alecu”.

A murit actrița Diana Rigg, celebră pentru rolurile din „Game of Thrones” și „The Avengers”

A murit Diana Rigg, actriţa britanică cunoscută pentru rolul Emma Peel din serialul TV cult din anii ’60 ‘„The Avengers” şi Olenna Tyrell din „Game of Thrones”.

Actrița a murit la 82 de ani: „A murit liniștită în această dimineață. Era acasă cu familia ei, care a cerut intimitate în acest moment dificil”, a spus agentul ei, citat de bbc.com.

În plus, Diana Rigg s-a remarcat prin rolul din filmul „On Her Majesty’s Secret Service” din seria „James Bond”. În film, Dame Diana Rigg a jucat rolul lui Tracy, singura femeie care a devenit doamna James Bond. Celebra actriță a murit acasă, în prezenţa familiei sale.