RATB: Călătorii vor fi informați, luni, că este posibilă suspendarea transportului în comun

Publicat: 22 05. 2015, 16:19

Sindicatele din Regia Autonomă de Transport București arată vineri, într-un comunicat de presă, că în mijloacele de transport care vor ieși luni pe traseu, călătorii vor putea citi un mesaj prin care vor fi atenționați despre o posibilă suspendare a transportului.

Sindicaliștii susțin că din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii parcului vehiculelor RATB și a infrastructurii, în scurt timp s-ar putea să circule mai puține mijloace de transport în comun, mult sub limita necesarului zilnic.

„Dorim să informăm cetățenii Capitalei că sindicatele din RATB nu au reușit până acum, în ciuda demersurilor repetate, să responsabilizeze managementul Regiei în privința aspectelor de care depind siguranța, timpul de așteptare și confortul călătorilor”, a precizat sursa citată.

Sindicaliștii spun că, pentru a atrage atenția asupra acestei situați, mijloacele de transport în comun vor circula cu farurile aprinse.

„În aceste condiții, din respect față de cetățenii Capitalei și pentru a proteja conducătorii de vehicule de manifestările de revoltă ale cetățenilor lăsați să aștepte zeci și zeci de minute în stații, sindicatele din RATB au hotărât ca toți conducătorii de vehicule să meargă cu farurile aprinse, pentru a atrage atenția asupra situației în care se află RATB”, potrivit sursei citate.

Sindicaliștii mai spun că au trimis nenumărate sesizări celor responsabili din punct de vedere legal, fără a primi vreo soluție, iar șoferii și vatmanii RATB sunt deciși să nu mai iasă pe trasee, până ce problemele grave nu sunt rezolvate, pentru a li se asigura astfel o minimă protecție.

„În cazul în care problemele urgente ale RATB nu vor fi rezolvate de îndată, dorim să ne cerem scuze publicului călător din București pentru situația în care activitatea de transport public va trebui să înceteze. Totodată, vrem să-i asigurăm pe bucureșteni că acțiunile noastre au în vedere hotărârea sindicatelor din RATB de a nu permite întoarcerea la condițiile de transport dinainte de 1989”, se mai arată în comunicat.

Sindicatul Transportatorilor din București reclama, în 19 februarie, că la RATB sunt probleme grave, unele care fac imposibilă asigurarea siguranței călătorilor, și avertiza că șoferii ar putea refuza să mai iasă pe traseu, nu în semn de protest, ci din motive de siguranță.

Sindicaliștii susțineau că la nivelul managementului RATB sunt oameni politici, nu specialiști, iar acest lucru a dus la o „situație deosebit de gravă”. Aceștia spuneau că, în fiecare zi, între 80 și 100 de autovehicule din parcul auto al RATB nu pot fi scoase pe traseu și aminteau că în ultimii ani nu s-a achiziționat niciun troleibuz și situația nu este mai bună nici în cazul autobuzelor.