Râuri din Iași, Vaslui, Galați, Tulcea și Constanța, sub cod galben de inundații de marți seară

Publicat: 30 07. 2013, 18:08
Actualizat: 30 07. 2013, 18:45
Râuri din bazinul Bârlad (județele Iași, Vaslui, Galați), afluenții Prutului inferior (județele Vaslui și Galați) și râurile din Dobrogea (județele Tulcea și Constanța) se vor afla sub cod galben de inundații, de marți, de la ora 21.00, până miercuri la ora 16.00.

Potrivit atenționării emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA), se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Se menționează că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe afluenți de grad inferior ai râurilor și pe cursurile de apă necadastrate.