Reacția lui HALEP, după ce mai mulți români au strigat M..E PSD în timpul FINALEI de la Montreal. Arbitrul a cerut LINIȘTE

Publicat: 13 08. 2018, 10:50
Actualizat: 25 03. 2019, 18:41

După ce a felicitat-o pe Stephens, le-a mulțumit lui Darren Cahill, echipei sale, organizatorilor turneului și sponsorilor, Simona a ținut neapărat să le transmită un mesaj românilor din tribune. Celor care au încurajat-o pe întreaga durată a celor două ore și 39 de minute de joc, dar și celor care au depășit limita și au făcut un gest care nu-și are locul pe terenul de tenis. „Aș vrea să spun câteva cuvinte în limba română pentru românii din tribune. Vă mulțumesc pentru susținere și, celor care s-au comportat altfel decât trebuie, le transmit să nu mai facă asta data vitoare și să respecte această încăpere deosebită”, a spus Simona, vizibil deranjată.

Momentul care a atras supărarea Simonei s-a întâmplat în primul set, la scorul de 1-1. Atunci, când Sloane Stephens se pregătea să servească, unul dintre fanii români din tribune a profitat de liniștea dintre puncte și a strigat „Mu*e PSD”.

Ceilalți români aflați în tribune s-au amuzat pe seama momentului, dar arbitra de scaun a intervenit imediat și le-a transmis să facă din nou liniște, pentru ca Sloane să poată servi.

Momentul s-a mai repetat pe durata partidei, ultima dată în momentul în care, în setul decisiv, Halep se afla la o minge de câștigarea finalei.

O reacție vehementă a venit din partea jurnalistului TVR Ionuț Cristache: „Stirea cu cel care a racnit „injuratura care ne uneste” la Montreal a devenit stire prima si prima data la Adevarul, dar stiti de ce? Pentru ca editorul de acolo este prieten cu impricinatul si mandru de isprava lui s-a gandit sa-l faca „erou” imediat! Si priviti la postare, in timp ce-si aprecia prietenul care practic o bruia pe Simona o si incuraja #forzahalep crezand ca Simona se incarca cu tipetele aluia!”

„Momentul in care un roman striga la finala de Montreal pe care Simona a castigat-o in cele din urma, „injuratura care ne uneste”. Sper ca toata lumea e mandra… de victoria Simonei, bineinteles!”, a mai comentat Cristache pe Facebook.