Reacția Metrorex, după ce asfaltul s-a umflat la Academia Militară, din cauza lucrărilor la o nouă magistrală

Publicat: 21 05. 2015, 16:14

Circulația în zona Academiei Militare din București a fost blocată, joi dimineață, după ce șoseaua s-a umflat și a crăpat, iar prin găurile create a început să țâșnească nisip și apă.

Metrorex arată, într-un comunicat de presă, că umflarea carosabilului, în zona intersecției străzilor Doctor Dumitru Bagdasar și Gheorghe Marinescu, s-a produs din cauza unor elemente necunoscute privind terenul, cum ar fi umpluturi necompactate sau eventuale puțuri vechi, situație care a dus la scăderea presiunii de excavare a echipamentului pentru săpat tuneluri „Sfânta Filofteia”, care asigură execuția tunelului de metrou dintre stațiile Academia Militară și Eroilor 2.

„Acest fapt a determinat ieșirea la suprafață a unei cantități de material (emulsie bentonitică) și umflarea carosabilului cu circa 10-12 cm pe o lungime de aproximativ șase metri. A fost afectată doar o bandă de circulație dintre cele trei, pe o lungime de circa 10 metri”, potrivit sursei citate.

Reprezentanții Metrorex au precizat că tunelul, echipamentul de săpat și terenul sunt stabile în acest moment, iar lucrările de săpături se desfășoară în condiții normale. De asemenea, o echipă mixtă, formată din specialiști ai constructorului Astaldi și Metrorex, analizează situația creată.

„În cursul zilei de astăzi, zona respectivă va fi decopertată, stabilizată, iar suprafața carosabilă va fi refăcută pentru restabilirea circulației auto în condiții normale”, se mai arată în comunicatul companiei.

Potrivit Brigăzii Poliției Rutiere, traficul este blocat pe strada Doctor Dumitru Bagdasar, fiind deviat pe rutele ocolitoare Splaiul Independenței – Pod Cotroceni – Șoseaua Cotroceni, Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – Bulevardul Vasile Milea și Știrbei Vodă – Pod Eroilor – Bulevardul Eroilor – Bulevardul Eroilor Sanitari – Strada Gheorghe Marinescu – Șoseaua Cotroceni.