REACȚIE. Olguța Vasilescu, după ce Ionel Dancă a anunțat că starea de urgență s-ar putea prelungi: „Economia începe să gâfâie tot mai mult!”

Publicat: 04 05. 2020, 10:26
Lia Olguța Vasilescu, ironii la adresa lui Arafat, pe tema coronavirusului

Deputata PSD Lia Olguța Vasilescu reacționează dur după ce șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat că e posibil ca starea de urgență să fie prelungită după 15 mai.

„E greu de presupus că Parlamentul va mai prelungi starea de urgenţă, pentru că şi Parlamentul a început să lucreze, nu numai online. Cu toţii ne dăm seama că economia începe să gâfâie tot mai mult şi în aceste oondiţii trebuie să se relaxeze măsurile.

După 15 mai probabil că se vor da recomandări populaţiei, dar nu va mai fi nebunia de acum cu amendarea în masă a populaţiei. Îmi pare rău că domnul Vela anunţă acum că cei de la poliţia locală sunt vinovaţi”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu la Antena 3.

Ionel Dancă a anunțat că „situația rămâne în continuare riscantă”, în ceea ce privește evoluția epidemiei de coronavirus în România. Astfel, starea de urgență ar putea fi prelungită după 15 mai.

Conform art. 93 din Constituţie, „Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia”.