Reacție rară a patronului RCS&RDS: Stenogramele cu Băsescu sunt trunchiate și false. Compania acuză un „circ mediatic”

Publicat: 19 05. 2017, 22:35

„Pe domnul președinte Traian Băsescu nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am întâlnit, n-am participat la nicio întâlnire, publică sau privată, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia sa să fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia sa. N-am comunicat cu domnia sa nici prin intermediari, prieteni sau cunoștințe. Întrucât din conversația mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume și asociate eronat, precizez că vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS din anul 1994 și despre fiul acestuia – Sirian Radu (Răducu). Consider că aceste conversații au fost prezentate în spațiul public în mod trunchiat, schimbându-li-se contextul real. În acest fel, opinia publică a fost indusă în eroare”, transmite Zoltan Teszari printr-un comunicat de presă.

Într-un comunicat separat, compania RCS&RDS acuză o „campanie de denigrare inițiată de Antena 3, Antena 1 și de Trustul Intact” și arată că „ne vom adresa justiției pentru a ne proteja drepturile și interesele legitime”.

„Canalele media ale Trustului Intact continuă practica de manipulare a opiniei publice cu încălcarea normele legale în scopul de a ne produce prejudicii de imagine, prezentând publicului în mod tendențios, cu rea-credință informații și știri false. Refuzăm să ne lăsăm antrenați în acest circ mediatic, astfel încât nu vom răspunde provocărilor canalelor media ale Trustului Intact”, se mai arată în comunicatul de presă al companiei RCS&RDS.

Precizările au fost făcute după ce, joi seara, Antena 3 a prezentat noi înregistrări cu administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, printre care și discuții cu patronul Zoltan Teszari. În una dintre convorbiri se discută despre o întâlnire a lui Teszari cu două persoane, nea’ Traian și Răducu, postul de televiziune susținând că ar fi fost vorba despre fostul președinte al României, Traian Băsescu, și ginerele acestuia, Radu Pricop.

La rândul său, fostul președinte al României a declarat la România TV că nu l-a întâlnit niciodată pe Zoltan Teszari și nu știe cum arată.

Într-o altă înregistrare difuzată de Antena 3, Ioan Bendei, unul dintre directorii RCS&RDS, a fost interceptat în timp ce solicita secretarei telefoane pentru ofițerul de poliție judiciară al DNA Teo Iordăchiță și pentru rudele acesteia din Craiova, chiar din sediul DNA. În urma înregistrărilor, DNA a deschis un dosar penal, ofițerul demisionând.

Interceptările redate de Antena 3 au fost depuse la dosarul de șantaj Antena Group-RCS-RDS recent, la solicitarea apărării.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, și fiica sa Camelia au fost trimiși în judecată la 1 octombrie 2013, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, și de fostul șef ANAF Șerban Pop.

Sorin Alexandrescu este acuzat de șantaj, iar Dan Voiculescu și fiica sa, de complicitate la această infracțiune. Șerban Pop, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.În același dosar este judecat, pentru complicitate la șantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat și gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.

Faptele de corupție cu care ar fi fost amenințat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, în care se fac cercetări față de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS și alte persoane, aceștia fiind cercetați pentru dare și luare de mită în cazul contractului Ligii profesioniste de Fotbal pentru dreptul de televizare a meciurilor din Liga I.