Recomandările ISU București în caz de vijelie. Unde să nu ne adăpostim

Publicat: 03 06. 2013, 22:40
Actualizat: 01 10. 2018, 21:56

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dealu Spirii” București recomandă cetățenilor să nu se adăpostească, în caz de vijelii, ploi torențiale și descărcări electrice, în apropiere de copaci, stâlpi și panouri publicitare și să nu atingă stâlpi și fire căzute.

Într-un comunicat remis MEDIAFAX, ISU București recomandă persoanelor aflate pe stradă în timpul unor vijelii, ploi torențiale și descărcări electrice să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție.

„Aceste puncte vulnerabile trebuie avute în vedere și în cazul parcării autovehiculelor”, subliniază ISU.

De asemenea, cetățenilor li se recomandă să oprească activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime, să închidă toate ferestrele locuințelor, să nu atingă stâlpii sau firele căzute la pământ și să ocolească acumulările de apă din zonele cu pericol potențial de electrocutare.

ISU București mai recomandă adăpostirea în stațiile de metrou, sediile diverselor instituții publice sau alte imobile care prezintă siguranță.

„Atenția noastră se îndreaptă și către persoanele care au ales în această perioadă să-și petreacă timpul în aer liber. În acest sens, acestora le recomandăm să evite camparea pe firul văilor cursurilor de apă, pentru a nu afectate de posibile viituri, să manifeste prudență în parcurgerea traseelor turistice alese, să se adăpostească în spații amenajate sau zone cu arbori de joasă înălțime și să evite plimbările pe lacuri”, se mai arată în comunicat.

Recomandările au fost date în contextul în care, și luni, Capitala și mai multe județe s-au aflat temporar sub cod galben de furtuni.