Record de cereri de azil în Germania, în ultimii patru ani

Publicat: 12 01. 2022, 12:04
Sursă FOTO: Shutterstock

În 2021, Germania a înregistrat cel mai mare număr de cereri de azil din ultimii patru ani, potrivit ultimelor date ale Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF). În 2017, peste 222.600 de persoane au cerut azil.

Astfel, în 2021, au fost depuse 190.800 de cereri de azil în ţară. Aproximativ 148.000 dintre solicitanţi erau străini care cereau azil în Germania pentru prima dată. În jur 17,5% dintre aceste cereri au fost pentru copii cu vârste sub un an, care s-au născut în Germania.

Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, cel mai mare grup de persoane care au solicitat azil în Germania, peste 70.000, provin din Siria, unde războiul civil continuă și astăzi. De altfel, de când a început lupta în Siria, cel mai mare număr de solicitanți de azil în Germania l-au reprezentat sirienii.

De asemenea, numărul persoanelor din Afganistan care au solicitat azil a crescut după ce talibanii au pus mâna din nou pe putere în ţară, în urma retragerii abrupte a americanilor în august 2021. Astfel, peste 31.000 de afgani au solicitat azil în Germania în 2021.

În 2020, aproximativ 122.000 de cereri de azil au fost depuse în Germania, dar Ministerul de Interne a spus că o comparaţie cu cifrele privind azilul pentru 2020 nu este semnificativă din cauza impactului restricţiilor de călătorie impuse în întreaga lume pentru a limita pandemia de coronavirus.