Rectorul Universității de Vest din Timișoara sesizează Comisia de etică după ce a fost acuzat de plagiat

Publicat: 05 12. 2016, 16:23

„Sunt, în primul rând profesor, mă afectează mult. Sunt preocupat, nu mi-a căzut bine ca om. Veți vedea că acuzația de plagiat este nedreaptă. Nu m-am pus în viața mea la biroul de lucru pentru a copia un text. Am încercat tot timpul să aduc elemente de noutate, originale, textelor mele științifice. Țin la prestigiul meu profesional, prin urmare, chiar eu voi sesiza Comisia de etică”, a declarat, pentru Gândul, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Jurnalista Emilia Șercan susține, în cadrul unei anchete publicate pe PressOne, că rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a plagiat în cel puțin patru articole științifice.

„Mai multe articole științifice semnate în perioada 2008-2015 de rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), profesorul universitar doctor Marilen Pirtea, prezintă mari suspiciuni de plagiat. Plagiatul nu este singura problemă etică din activitatea de cercetare a lui Marilen Pirtea, care este președinte al Consorțiului Universitaria și primul candidat pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților.

În domeniile umaniste, dar și în medicină, chimie, biologie, primul autor al unui studiu care se materializează într-un articol științific capătă un statut special, contribuția sa fiind considerată cea mai importantă.

Se presupune că primul autor este cel care a avut ideea subiectului cercetării, că a participat la colectarea și prelucrarea datelor și că a redactat o primă versiune a textului. Primul autor este cel care supervizează echipa de cercetare, dar și varianta finală a articolului științific.

Toate articolele profesorului Marilen Pirtea în cazul cărora am găsit abateri de natură etică sunt semnate de el ca prim autor”, arată Emilia Șercan.

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că dacă acuzațiile de plagiat care i se aduc rectorului Universității de Vest se dovedesc a fi adevărate, PNL se desparte de acesta, potrivit Mediafax.