„Reglajul în doi pași” prin care ministrul de Interne vrea să interzică pensionarii de lux din sistem. „O abordare heirupistă nu e de succes”

Publicat: 07 08. 2017, 16:47

Ministrul de interne a explicat că au fost cazuri de persoane care au ieșit la pensie având vârste și sub 40 de ani, însă acest lucru a fost posibil din cauza unei ordonanțe de anul trecut privind statutul polițistului. 

„În mod normal, conform legii pensiilor militare din 2015, vârsta nu ar putea fi mai mică de 47 de ani. Avem un act normativ, vorbesc de ordonanța 21 din anul 2016, care modifică nu legea pensiilor, ci statutul polițiștilor, prin care s-a introdus un mecanism prin care angajatul, dacă i se desființează postul, se reorganizează unitatea în care lucra, putea refuza orice altă funcție și putea alege să iasă din sistem cu orice drept de pensie. Asociind această prevedere cu posibilitatea să aibă o pensie cât salariul, sau mai mare, evident că oamenii aleg să plece din sistem la pensie decât să opteze pentru alt loc de muncă în sistem. Aceia (care s-au pensionat recent – n.r.) au folosit această prevedere din 2016, din Statutul polițiștilor, și nu Legea pensiilor militare”, a spus Carmen Dan la Antena 3. 

Rezolvarea sitiației, a precizat ea, va fi prin modificarea statutului polițistului.  

„Reglajul pentru a evita plecările din sistem la vârste tinere se va face în doi pași. Primul pas s-a făcut deja la legea pensiilor astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariile. Al doilea pas va fi făcut prin modificările la statutul polițistului, îndreptând aspectele care au fost introduse anul trecut. Vă asigur că în toamnă, când va fi modificat statutul polițistului, această prevedere care dădea această posibilitate legală de ieșire la pensie până la vârsta de 47 de ani să fie revizuită”, a declarat Carmen Dan. 

Potrivit ministrului de Interne, sunt 202 persoane care au beneficiat de OUG 21 și s-au putut pensiona la o vârstă tânără, pe o sumă de bani însemnată.

Reglajul pentru a evita plecările din sistem la vârste tinere se va face în doi pași. Primul pas s-a făcut deja la legea pensiilor astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariile. Al doilea pas va fi făcut prin modificările la statutul polițistului, îndreptând aspectele care au fost introduse anul trecut. Vă asigur că în toamnă, când va fi modificat statutul polițistului această prevedere care dădea această posibilitate legală de ieșire la pensie până la vârsta de 47 de ani să fie revizuită.