RELAXARE. Virgil Popescu, despre redeschiderea restaurantelor la 1 iulie: Dacă se mențin lucrurile așa, nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătății

Publicat: 24 06. 2020, 07:19
Actualizat: 06 04. 2021, 20:41
Restaurant închis (FOTO - ilustrativ: Pixabay)

Ministrul Economiei nu este optimist în ceea ce privește posibila deschidere a restaurantelor și a cinematografelor pe data de 1 iulie. În contextul în care răspândirea coronavirusului continuă să fie accelerată, Virgil Popescu nu crede că un nou pachet de relaxare va primi undă verde de la Ministerul Sănătății. 

O săptămână cu un număr mare de noi cazuri de coronavirus nu este deloc un semn îmbucurător care să ne facă să ne gândim la relaxare, spune Ministrul:

„1 iulie este o dată la care ne uităm, dar este o dată la care n-am ajuns încă și trebuie să treacă și de această evaluare din această săptămână. Nu este îmbucurător ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cazurile s-au înmulțit, au trecut de 300. Așteptăm evaluarea de la Institutul Național de Sănătate Publică, de la Ministerul Sănătății și vom lua o decizie în funcție de evaluare”, a declarat Virgil Popescu, marți seară, la Digi24.

Ministrul Economiei face apel la populație să respecte regulile de protecție și de distanțare, astfel încât să putem lua în considerare un pachet de relaxare cu redeschiderea restaurantelor și a cinematografelor. 

Virgil Popescu: Trebuie și românii să înțeleagă că trebuie să respecte regulile

„Nu pot să promit absolut nimic. Trebuie și românii să înțeleagă că trebuie să respecte regulile ca să putem să ne menținem într-un ritm de relaxare al măsurilor”, a completat ministrul Economiei.

Dacă se mențin lucrurile așa, Popescu nu este convins că Ministerul Sănătății va permite redeschiderea restaurantelor pe 1 iulie:

„Suntem îngrijorați de ceea ce se întâmplă și nu vrem să avem un val doi mai devreme decât sfârșitul anului, dacă va fi acest val doi. Adică nu vrem să avem un val doi auto creat de către noi, prin faptul că nu respectăm regulile. Fac un apel la români să respecte regulile, pentru că respectând regulile automat relaxarea va continua și vom avea și restaurante deschise, și spectacole și cinematografe. Românii au simțit nevoia de o activitate debordantă, încâlcând regulile. Cred că e momentul să ne liniștim un pic, să respectăm regulile, ca să putem să mergem și mai departea cu relaxarea. Dacă se mențin lucrurile astea, nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătății pentru a avea o nouă relaxare a măsurilor, ci vom mai aștepta, probabil două săptămâni, să vedem ce se întâmplă”, a declarat Virgil Popescu.