Restricții de trafic în Capitală pentru mitingul PNL

Publicat: 06 11. 2016, 14:05
Circulația rutieră va fi restricționată pe Calea Victoriei, (între Piața Victoriei și Dem. I. Dobrescu), pe Strada Știrbei Vodă (de la intersecția acesteia cu Str. Berzei), pe Str. Dem. I. Dobrescu (între Bd. Ghe. Magheru și Calea Victoriei), pe Str. Rosetti (între Bd. Nicolae Bălcescu și Calea Victoriei), dar și pe Str. Episcopiei (între Str. George Enescu și Calea Victoriei).
 
Susținătorii liberalilor vor ajunge la adunare cu autocare și microbuze pentru care s-au stabilit drept puncte de întâlnire intrările în oraș, începând cu ora 14:00: Fântâna Miorița, Parcul Plumbuita, Cora Pantelimon, magazinul Dedeman de pe Șoseaua Giurgiului, stația Lukoil de pe șoseaua Alexandriei, Policolor, pe Theodor Palady și Metro Militari. Vehiculele vor putea staționa în zona străzilor Șoseaua Kiseleff, benzile I și IV între Strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, B-dul Aviatorilor, banda I de circulație, între Piața Charles de Gaulle și Piața Victoriei, pe ambele sensuri. 
 
La miting sunt așteptați în jur de 15.000 de oameni, deși acum o lună cei de la PNL susțineau că vor veni peste 50.000 de simpatizanți.