Rețea de escroci prin metoda „Concursul”, prinsă de polițiști. Liderul suna victimele direct din închisoare

Publicat: 18 01. 2014, 12:21
Actualizat: 05 07. 2016, 21:12

Polițiștii secției 1 Poliție din București au prins o rețea specializată în înșelăciuni prin telefon, prin metoda „Concursul”. Trei membri ai grupării au fost prinși în flagrant, în timp ce primeau 4.250 de lei și 200 de euro de la un bărbat de 74 de ani, pe care îl păcăliseră că a câștigat un concurs.

Anterior, bărbatul fusese contactat telefonic de către o persoană necunoscută, iar sub pretextul că a câștigat un premiu, fără a participa însă la vreun concurs, a fost convins să îi înmâneze suma de bani unuia dintre suspecți, într-un plic, pentru a intra în posesia premiului.

În urma verificărilor și a trei percheziții, polițiștii bucureșteni l-au identificat pe bărbatul care a contactat telefonic partea vătămată, acesta fiind încarcerat într-un penitenciar din provincie, dar și pe intermediari, două femei în vârstă de 20, respectiv 29 de ani și un bărbat de 24 de ani.

Până în acest moment s-a stabilit un număr de șapte părți vătămate, cu un prejudiciu de peste 160.000 de lei.

Totodată, polițiștii Capitalei, cu sprijinul reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor, au făcut demersuri în vederea transferului suspectului din penitenciar, în arestul Poliției Capitalei, pentru continuarea cercetărilor și documentarea întregii activități infracționale a suspecților.

Cercetările sunt continuate de Poliția Capitalei, cu suspecții în stare de reținere, ei urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.