Revoltă la CNA. Opt membri ai Consiliului cer revocarea șefei instituției

Publicat: 21 12. 2015, 17:39

Scrisoarea a fost adresată conducerii celor două Camere ale Parlamentului și a fost semnată de Radu Călin Cristea, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Valentin Alexandru Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu și Gabriel Tufeanu.

Potrivit scrisorii, obținută de MEDIAFAX, semnatarii solicită retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu și revocarea acesteia din CNA.

Semnatarii susțin că Laura Georgescu a acționat în judecată CNA și pe șase dintre membrii instituției ca urmare a unei decizii a Consiliului de modificare a regulamentului instituției. „Considerăm că, având calitatea de reclamantă în acest dosar, doamna Laura Corina Georgescu se poziționează într-o stare de incompatibilitate în raport cu calitatea sa de reprezentant legal al instituției”, se arată în scrisoare.

Semnatarii o acuză pe șefa CNA de un mod defectuos în care aceasta a relaționat cu radiodifuzorii. „Președintele CNA a transmis adrese sau recomandări fără că acestea să parcurgă etapele instituționale legale, ele nefiind adoptate de Consiliu, conform legii”. Cei opt membri susțin și că Laura Georgescu a refuzat sau a întârziat să ducă la îndeplinire decizii ale Consiliului, dar și faptul că a angajat CNA în dispute în care folosea un limbaj neadecvat.

„Comportamentul, limbajul, gesturile publice ale doamnei Laura Georgescu, atât la nivelul angajaților, cât și în spațiul public, au adus grave prejudicii de imagine CNA”, se mai arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Nu în ultimul rând, semnatarii scrisorii afirmă că unele acțiuni ale Laurei Georgescu pot fi încadrate de către DNA la capitolul „abuz în serviciu”.

„Demersul nostru se face ecoul stării extrem de tensionate din instituție, prin presiuni permanente exercitate de doamna Laura Georgescu asupra angajaților, prin instalarea unui climat de teamă și suspiciune”, mai scriu semnatarii.

Scrisoarea a fost transmisă de conducerea Parlamentului Comisiilor pentru Cultură, pentru un punct de vedere. Acesta va fi elaborat la începutul sesiunii viitoare, în luna februarie.