RISCURI. Motivul pentru care RCS&RDS stârnește „îngrijorarea” Consiliului Concurenței/ Ce se întâmplă cu clienții colosului Digi

Publicat: 17 06. 2020, 19:43

Consiliului Concurenței a exprimat azi „anumite îngrijorări” în ceea ce privește puterea de cumpărare a RCS&RDS, cel mai mare furnizor de internet fix și TV din țară, după ce acesta a anunțat cumpărarea altor trei operatori mai mici de comunicații prin cablu, respectiv AKTA Telecom, Digital Cable Systems și ATTP Telecommunications. Pentru a fi aprobată această trazacție, RCS&RDS, operator controlat de miliardarul orădean Zoltan Teszari, a propus mai multe angajamente, pe care autoritatea de concurență le-a supus dezbaterii publice.

Consiliului Concurenței a exprimat îngrijorări în ceea ce privește puterea de cumpărare a RCS&RDS pe piața canalelor de televiziune

„În urma analizei Consiliului Concurenței, au rezultat anumite îngrijorări în ceea ce privește puterea de cumpărare a RCS&RDS pe piața canalelor de televiziune cu plată și concurența pe piața serviciilor de retransmisie a canalelor de televiziune și pe piața serviciilor de acces la internet la puncte fixe din România”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

Pentru a primi avizul autorității de concurență, RCS&RDS a propus mai multe angajamente care prevăd, în principal, modernizarea rețelelor preluate și menținerea prețurilor abonamentelor timp de trei ani pentru clienții preluați în urma acestei tranzacții, notează Consiliul Concurenței în comunicat.

Câteva dintre angajamentele RCS&RDS față de clienții preluați de la cei trei operatori de comunicații

„RCS&RDS va face toate investițiile necesare și va oferi respectivilor clienți serviciile de comunicații electronice fixe la o calitate mai bună (de exemplu din punctul de vedere al vitezei de internet de upload și download sau al numărului de canale TV)”

„RCS&RDS îi va informa pe clienții preluați (..) și le va oferi posibilitatea încheierii de contracte noi (..) în aceleași condiții conractuale și la aceleași prețuri de care beneficiază la acel moment restul clienților RCS&RDS pentru servicii similare, în raport de localitatea în care serviciul este furnizat (rural/urban)”. La acest moment, prețurile standard ale RCS&RDS sunt în medie cu aproximativ 10-15% mai mici decât prețurile standard practicate de AKTA/DCS, au notat reprezentanții RCS&RDS .

Tranzacția anunțată de RCS&RDS are implicații atât pe piața telecom, cât și pe zona media, deoarece acționarii companiilor implicate în tranzacție dețin și posturi TV

Tranzacția analizată de Consiliul Concurenței se referă la contractele de operare a rețelei de comunicații electronice semnate anul trecut de RCS&RDS cu ATTP Telecommunications și Grupul AKTA (AKTA Telecom și Digital Cable Systems). În urma tranzacției vor fi preluați și abonații persoane fizice și juridice la serviciile electronice de tip rezidențial (acces la internet, televiziune prin cablu, telefonie mobilă sau telefonie fixă).

În baza acestor contracte, cu o durată inițială de 3 ani, RCS&RDS ar urma sa furnizeze aproximativ 540.000 de servicii de acces la Internet, televiziune prin cablu, telefonie fixă și telefonie mobilă, pentru care va plăti maximum 77 milioane de euro (exclusiv TVA). Tranzacția are implicații atât pe piața telecom, cât și pe zona media, deoarece acționarii companiilor implicate în tranzacție dețin și posturi TV.