Robert Negoiță, audiat de procurori în dosarul lucrării de doctorat

Publicat: 02 11. 2016, 11:03

Întrebat dacă și-a pregătit declarația, Robert Negoiță le-a spus jurnaliștilor că este „întotdeauna pregătiri, din principiu”, precizând că le va răspunde anchetatorilor la întrebări, depunând și probe în apărarea sa.

Primarul Sectorului 3 este cercetat de procurori pentru instigare la fals intelectual, la abuz în serviciu, la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals după ce Academia de Poliție „Al. I. Cuza” a cerut retragerea titlului de doctor al edilului Sectorului 3, având suspiciuni că teza este plagiată.

Dosarul a fost deschis ca urmare a autosesizării procurorilor de la Serviciul pentru coordonarea activității Ministerului Public, în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului General. Cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, nefiind începută urmărirea penală „in personam” până când dosarul a fost declinat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Potrivit legii drepturilor de autor, „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie. Împăcarea înlătură răspunderea penală”.

Ministerul Educației anunța, la data de 24 iunie, că CNATDCU a primit cererea Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” privind retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, instituția de învățământ constatând că lucrarea de doctorat este plagiată.

Robert Negoiță este doctor în Științe Juridice din anul 2012, când și-a dat doctoratul la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, teza fiind intitulată „Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social”.