Robert Negoiță, la GÂNDUL LIVE, despre retrocedările ilegale din IOR: Au avut sprijin, altfel nu puteau să o facă / Este vorba de o bucată de parc. Normal că este atractivă!

Publicat: 04 11. 2020, 13:04
Actualizat: 04 11. 2020, 13:51

This browser does not support the video element.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre lupta în justiție cu mafia retrocedărilor ilegale, „rechinii” care vor să acapareze porțiuni din parcul IOR.

„În perioada trecută aveau sprijin, altfel nu puteau să o facă. Acum sperăm ca România să se normalizeze și este cu atât mai trist.

Vechea conducere a PMB a făcut recurs soluției favorabile pe care o aveam noi, favorabilă cetățenilor din sectorul 3, favorabilă statului de drept.

Tu îmi vii ca instituție, pretinzi că lupți pentru cetățeni, vii să faci recurs, că nu e bine să revină parcul la cetățeni.

Este o bucată de parc. Normal că e foarte atractivă. Au ajuns inclusiv să retrocedeze străzi, în sectorul 3, proprietate privată!

Cel mai trist este că acum, la 10-15 ani de când s-au întâmplat aceste nenorociri, iată că primesc sprijin la cel mai înalt nivel, la Primăria Generală, în loc să fie pedepsiți.

Gândim similar. Trebuie să arătăm adevărul așa cum este el. Cei care spun că sunt pentru oameni, făcând astfel de demersuri, ne dăm seama care e adevărata lor față.

Despre provocarea Covid în sectorul 3

Evident că nu suntem foarte bine în privința Covid. Încercăm să fim optimiști. Pandemia asta ne afectează viața. Sunt oameni îngrijorați, unii chiar panicați. Pe lângă această criză sanitară, simțim efectele crizei economice, din ce în ce mai tare. Este vizibilă, asta ne îngrijorează deopotrivă.

Sunt cetățeni care vin către noi. Îi ajutăm cum putem. Le venim în ajutor cu ce avem”, a declarat Robert Negoiță la GÂNDUL LIVE.

GÂNDUL LIVE. Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, despre procesul privind retrocedările din parcul IOR: Mafia retrocedărilor ilegale a făcut recurs, suntem la al treilea termen!

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a vorbit despre mafia retrocedărilor ilegale care dorește să pună mâna pe parcul IOR și „nebunia” generată de acest proces. „Se fac presiuni enorme asupra judecătorilor”, a avertizat Negoiță.