Ministrul Rogobete vrea „reforme curajoase” în Sănătate : Nu vorbim despre austeritate, ci despre o reașezare a resurselor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avut o întâlnire cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), organizație care reunește peste 600 de membri din toate tipurile de capital, activi în domeniul sănătății. În cadrul întrunirii, ministrul am discutat despre provocările majore ale sistemului – de la reticența la schimbare până la problemele de finanțare – și despre soluțiile prin care putem pune pacientul în centrul tuturor măsurilor.
„Le-am mulțumit pentru implicarea constantă din ultimii patru ani, în urma căreia mai multe propuneri s-au regăsit în pachetul de reformă”, a transmis Rogobete, pe Facebook.
„Am discutat despre provocările majore ale sistemului – de la reticența la schimbare până la problemele de finanțare – și despre soluțiile prin care putem pune pacientul în centrul tuturor măsurilor. Le-am mulțumit pentru implicarea constantă din ultimii patru ani, în urma căreia mai multe propuneri s-au regăsit în pachetul de reformă. Nu vorbim despre austeritate în sănătate, ci despre o reașezare a resurselor, un proces care nu a mai fost realizat de două decenii și care este esențial pentru performanță și corectitudine”, a mai spus ministrul.
Prioritățile ministrului Sănătății
Rogobete a punctat printre altele: „consolidarea ambulatoriului de specialitate și a spitalizării de zi, stabilirea de instrumente administrative și criterii de performanță pentru manageri și șefi de secție, optimizarea paturilor pentru spitalizare continuă, extinderea programelor de screening și prevenție și promovarea parteneriatelor public-private pentru inovație și cercetare”.
„Am adresat invitația către AmCham de a participa activ la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție – un pas concret prin care ne asigurăm că reforma în sănătate are la bază colaborare, responsabilitate și respect față de pacient. Pacientul nu este singur! Ne are alături pe noi, echipa Ministerului Sănătății, și facem tot ce putem pentru a aduce cât mai mult bine, zi de zi.”, a mai spus Rogobete.