Români obligați să cerșească în Germania, după ce li s-au promis locuri de muncă. Care era suma zilnică pe care erau victimele obligate s-o predea grupării

Publicat: 30 07. 2012, 12:01
Actualizat: 26 06. 2013, 05:15

Șase persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT, fiind acuzate că au racolat persoane dintr-un azil de noapte din municipiul Sibiu, unele suferind de afecțiuni psihice, și le-au dus în Germania, unde le-au obligat să cerșească, să se prostitueze sau să fure și să predea zilnic 100 de euro.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sibiu, cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, îi cercetează pe Ion Iacob, Violeta Iacob, Ion I. Iacob, Nicolae Zabar Iacob, Violeta V. Iacob și Dorin Grigorescu, din municipiul Sibiu, pentru trafic de persoane.

Aceștia sunt acuzați că, în perioada 2010 – 2011, au racolat mai multe persoane de la un azil de noapte din municipiul Sibiu, cu situație materială precară sau suferind de afecțiuni psihice, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT.

„Sub pretextul oferirii unui loc de muncă, victimele au fost transportate în orașul Duisburg, Germania, unde au fost obligate să practice cerșetoria, prostituția sau să comită infracțiuni de furt și să predea zilnic membrilor grupării suma de 100 de euro fiecare. Victimele erau amenințate și supuse unor suferințe fizice în situația în care nu reușeau să predea învinuiților sumele de bani pretinse”, au precizat procurorii DIICOT.

Totodată, în aceeași perioadă, cei șase au furat importante cantități de cupru, precum și combustibil, din fabrici dezafectate sau șantiere din Germania.

Procurorii DIICOT vor dispune măsurile legale în dupa audierea membrilor grupării.